Arta de a Gândi

O ducem prost pentru ca gandim prost sau nu gandim aproape deloc. In opinia mea, o lume condusa de ratiune ar fi mult mai frumoasa decat cea prezenta. Prostii istorice s-au facut si se fac in continuare din cauza ca cei care decid nu judeca rational. O multitudine de jocuri psihologice sunt jucate compulsiv pentru a se castiga trofee sau titluri ce sunt inevitabil pierdute in negura timpului, mai devreme sau mai tarziu, dupa moartea fizica a celor care le-au dobandit. O viermuiala teribila caracterizeaza aceasta lume mica, ce se zbate sa scape din lanturile magiei primitive, a credintelor defavorabile evolutiei si a orgoliilor nemasurate. Pe acest fundal deloc atragator voi prezenta doua idei ce pot fi utile celor care doresc sa invete sa gandeasca.

Prima idee se refera la principiul realitatii, un concept psihodinamic (S. Freud) destul de vechi. Acest principiu afirma ceva de bun simt: „ceea ce e, e; ceea ce nu e, nu e”. Ceea ce percepem prin simturi – exista. Ceea ce nu percepem prin simturi – poate ca exista sau poate ca nu (e posibil sa nu avem „instrumentele de perceptie adecvate”). Dar cu siguranta ceea ce percepem putem spune cu certitudine ca exista. A nega realitatea (denial) este inceputul haosului, pentru ca gandirea se bazeaza intotdeauna pe informatii certe, clare: fie ceva exista, fie avem dubii ca exista. Un rationament bazat pe ceva care exista va genera concluzii reale si sigure. O judecata bazata pe elemente dubioase poate genera orice. Iar ratiunea se bazeaza pe ceea ce stim. Cand nu stim, deseori folosim credinta, adica „completam dupa opinia noastra ceea ce credem pe linia punctata pe care nu putem folosi certitudini”.

Statistica spune ca exista incalzire globala. Exista grafice stiintifice care arata ca temperatura globala a crescut in ultimele decade. In plus, din observatia directa a fiecaruia se poate vedea ca vremea si clima in intregime este bulversata. Acesta este un fapt real. Pornind de la el se poate concluziona (rationa) ca exista o schimbare climatica. Si punct. Si gata. Si totusi exista multi care contesta acest lucru, fie din interes, fie din prostie, fie din faptul ca sunt irationali. Nu putem spune ca sunt si dezinformati deoarece schimbarile climatice sunt vizibile cu ochiul liber; chiar daca statisticile ar fi contrafacute, experienta directa spune ca da, clima s-a schimbat.

Statisticile spun ca, la multe capitole, Romania este in coada tarilor europene. Pornind de la aceste informatii putem infera (rationa) ca tara este prost condusa. Acest lucru poate fi verificat si iesind din casa si plimbandu-ne pe strada; infrastructura este deteriorata; relatiile dintre oameni sunt pervertite. Daca iesim din orase putem vedea ca nu exista drumuri rapide, nu exista autostrazi, nu exista cai ferate, nu exista nimic sistematizat, ci din contra, este degradat chiar si ceea ce a fost construit in comunism, acum 30 de ani. Aceste informatii sunt reale si verificabile fie prin statistici, fie prin simplul act de a le percepe vizual, a le vedea direct iesind din casa. Oricine spune contrariul nu gandeste rational si incearca sa manipuleze. Deci, avem niste conducatori care au condus si conduc prost. Si punct. Sfarsitul discutiei.

Aceste doua exemple arata cum functioneaza gandirea: informatia corecta si reala este prelucrata prin gandire si genereaza concluzii corecte si logice.

A doua idee se refera la structura interioara a fiecarui individ, vazuta prin lentila analizei tranzactionale (E. Berne), o scoala de gandire in egala masura psihoterapeutica si organizationala. Astfel, putem presupune ca fiecare individ are in mintea sa ceva care se numeste Adultul Interior. Adultul este cel mai bine aproximat prin comparatia cu un computer: primeste informatii si ia decizii in consecinta. Adultul nu este ceva real, un centru nervos sau o zona din creier ce poate fi bine delimitata (deocamdata), ci e mai degraba un concept didactic cu care se poate opera in domeniul psihologic. Adultul este detasat, explica si reactioneaza calm, decide rece. In meseria mea de psihiatru sau atunci cand sunt in rolul de psihoterapeut folosesc Adultul in relatiile cu ceilalti aproape permanent, pentru a nu fi angrenat in jocuri psihologice.

Alaturi de Adult exista, oarecum logic, un Copil si un Parinte interior. Copilul intruchipeaza toate credintele, concluziile si reactiile adunate de-a lungul vietii de pe pozitia de copil, plus dorintele noastre, ceea ce vrem. Aici exista multa emotionalitate si multa magie/superstitie, precum si multa impulsivitate. Oarecum prin contrast, Parintele este colectia de reguli si credinte care ne-a fost impusa sau inscrisa prin educatie in suflet, informatii si atitudini livrate si inscriptionate fara a fi deliberate, fara a fi decise si fara a fi judecate. Parintele este normativ, critic sau grijuliu, in timp ce Copilul este liber sau adaptat la mediu.

Atata timp cat putem face distinctia intre ceea ce rationam, ceea ce reprezinta credintele noastre si ceea ce reprezinta dorintele noastre, viata noastra este buna. Atunci cand Parintele si Copilul se suprapun peste Adult, are loc fenomenul de contaminare a unuia cu altul. Majoritatea problemelor de gandire apar atunci cand ratiunea, specifica Adultului, este viciata. Contaminarea inseamna ca Adultul accepta perspective nefondate provenite din Parinte sau perspective distorsionate din Copil.

„Banii aduc fericirea”, „Banii NU aduc fericirea”, „Evreii conduc lumea”, „Islamicii sunt ucigasi”, „Femeile sunt slabe”, „Doi barbati prieteni sunt sigur homosexuali”, „Romanii sunt hoti”, „Tiganii sunt hoti”, „Ungurii ne fura Ardealul”, „Rusii ne fura tara”, „Partidul X e sponsorizat de rusi”, „Politicianul Y este aservit intereselor europene si nu tarii sale”, „Bogatii sunt rai”, „Romania este Tara Aleasa, Noul Ierusalim”, sunt exemple de contaminari ale Adultului cu Parintele. Majoritatea sunt generalizari sau idei preluate de la altii, de cele mai multe ori de la parinti, deseori prin „spalare pe creier” (adica o idee falsa sau partial falsa este repetata pana devine adevar). Cam toate sloganele sunt intruziuni ale Parintelui in Adult.

Contaminarea din Copil poate fi revelata prin raspunsuri date la intrebarile de tipul „Sunt tipul de persoana care…” sau „Eu sunt…”. „Nimeni nu ma iubeste”, „Nu am nicio putere sa schimb ceva”, „Lumea exista pentru a mi se supune sau pentru a-mi servi intereselor mele”, „Sunt zodia Rac deci sunt sensibil si slab”, „Ceilalti nu pot sa ma suporte”, „E ceva in neregula cu mine”, „Sunt un ciudat”, „Oamenii nu ma iubesc sau nu ma tolereaza asa cum sunt in realitate, motiv pentru care port o masca acceptabila social”, sunt afirmatii tipice din Copilul care contamineaza Adultul.

Atunci cand Trump, presedintele SUA, a spus ca nu exista incalzire globala pentru ca sa-si justifice agenda politica si economica, s-au gasit si inca se gasesc multi care neaga evidenta, fie refuzand informatiile, fie fiind contaminati de idei de tipul „Schimbarile climatice sunt argumente ale democratilor (partidul rival al lui Trump) si sunt doar „fake news” (informatii sau stiri false)”.

Atunci cand guvernele care s-au succedat timp de 30 de ani afirma ca exista investitii in infrastructura si totusi acestea nu exista in realitate, foarte multi afirma ca „Suntem prea mici pentru a avea ceva de spus sau a face ceva in directia unei schimbari”, ceea ce este o contaminare din Copil, copil care se vede nesemnificativ, nascut doar pentru a-i satisface sau sluji pe ceilalti (pe parinti si pe toti cei care seamana cu parintii, inclusiv „parintii natiunii”, conducatorii acesteia adica).

Am folosit doar doua exemple de contaminare, exemple care sunt dureroase si foarte prezente in realitatea acestui moment. Exista multiple alte exemple de distorsiuni de gandire si invit cititorii mei sa se gandeasca la acele convingeri mostenite de la inaintasi, respectiv la acele reflexe de gandire deprinse din copilarie. Apoi, ii invit sa dezbata in interiorul lor fiecare afirmatie sau convingere: Mai este ea de actualitate? Are dreptate?

Arta de a gandi nu inseamna mare lucru. Gandirea e simpla. A gandi corect inseamna sa decontaminezi procesul gandirii de toate credintele nefondate care nu au ce cauta acolo. Inseamna sa alegi cu grija, cu perseverenta, cu rabdare, graul de neghina. Operam cu constelatii intregi de ganduri si credinte irationale organizate in structuri filosofice care necesita a fi demontate, segmentate, si analizate bucata cu bucata. Autocunoasterea prin care am trecut pentru a deveni psihoterapeut a insemnat in mare parte si asta: a invata sa gandesc corect.

Advertisements

One thought on “Arta de a Gândi

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s