Q&A – Psihiatria & Condusul Auto

“Am nevoie de evaluare psihiatrica pentru a conduce masina?”

Raspunsul este “da”. Orice sofer de autoturism din Romania trebuie sa treaca o data la 10 ani prin evaluarea starii de sanatate, in care intra si consultul psihiatric. In alte tari legislatia difera. De exemplu, in Franta unde am lucrat, exista o singura evaluare la obtinerea permisului. Si atat. Starea de sanatate nu mai e verificata cu alta ocazie, astfel ca un permis de conducere obtinut la 18 ani este reinnoit pana la 80 sau 90 ani, practic pana la decesul persoanei, fara evaluari medicale suplimentare. Din acest punct de vedere legislativ, Romania este – stiu ca suna ciudat – peste Franta. Reversul vine atunci cand multe evaluari sunt facute „de mantuiala”, cu superficialitate, avizele favorabile sunt fortate prin „influentare” care merge de la amenintari si pana la mita. In acelasi timp, aceste evaluari periodice sunt ocazie pentru clinicile medicale de a face bani suplimentari, si asta nu e de neglijat.

Separat de evaluarea soferilor obisnuiti, exista evaluarea soferilor profesionisti, care face parte din „siguranta transporturilor” si este organizata de Ministerul Transporturilor. Este vorba de orice vehicul sau serviciu in care sunt transportate alte persoane sau bunuri. In general e vorba despre soferii de taxi, soferii de mijloace de transport in comun (autobuze, tramvaie), autobuze scolare, apoi tiruri care transporta marfa, si ajungand pana la controlorii de zbor din aeroporturi, din turnul de control. Aceste evaluari sunt anuale sau ori de cate ori e necesar. Baremul evaluarii este insa mult mai sever decat cel pentru soferii de autoturism obisnuit, si e stabilit prin lege speciala.

Ca regula generala, evaluarea pentru permisul auto nu presupune si trecerea cu succes a acestei evaluari. Pentru toti soferii pe care i-am respins si care m-au amenintat ca au platit degeaba evaluarea, raspunsul meu a fost unul singur: se plateste evaluarea si nu trecerea ei cu brio. Pe de alta parte, a conduce o masina nu este obligatoriu pentru fiecare persoana; exista persoane care nu pot conduce un vehicul si e recomandat sa accepte acest lucru. Chiar daca a devenit o rutina si un lucru normal pentru oricine sa conduca o masina, aceasta activitate este totusi rezervata doar celor capabili sa o efectueze.

In Romania exista o lege care reglementeaza evaluarea in scopul condusului autovehiculelor. Este vorba de Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 87/2003 pentru aprobarea listei afectiunilor medicale incompatibile cu calitatea de conducator de autovehicule si a listei substantelor cu efect psihoactiv contraindicate, publicat in Monitorul Oficial nr. 149 din 7 martie 2003. Denumirea e lunga dar ordinul e foarte clar si succint. Prezint mai jos afectiunile neurologice si psihiatrice incompatibile cu calitatea de conducator de autovehicule, asa cum apar ele in lege.

Neurologie

  • Sindroame ataxice cronice sau recurente, necorectate prin tratament, prin leziuni cerebeloase sau prin cordoane posterioare;
  • Sindroame extrapiramidale evolutive sau sechelare severe;
  • Afectiuni neurologice însotite de pareze, paralizii ale membrelor, evolutive sau sechelare;
  • Sindroame epileptice;
  • Boli neurodegenerative cerebrale.

Pe romaneste, asta inseamna ca cei care nu se pot tine pe picioare, care ametesc, care sunt paralizati (mai mult sau mai putin, in urma unor accidente vasculare cerebrale), epilepticii si dementii, precum si o serie de alte boli care degradeaza organic creierul, sunt incompatibile cu condusul auto.

Psihiatrie

  • Demente de orice etiologie
  • Tulburari mintale datorate unor disfunctii sau leziuni cerebrale si ale unei afectiuni somatice;
  • Tulburari de personalitate;
  • Schizofrenie si tulburari delirante persistente;
  • Tulburari psihotice acute si tranzitorii pe durata evolutiei;
  • Tulburari afective majore cu manifestari psihotice;
  • Tulburari disociative de intensitate psihotica;
  • Retard mintal;
  • Alcoolism cronic.

Pe romaneste, asta inseamna ca dementii (in principal boala Alzheimer si accidentele vasculare cerebrale), retardatii din orice motiv, cei cu probleme psihice datorate altor boli organice, psihopatii, schizofrenii si psihoticii, depresivii si maniacalii gravi, unii nevrotici si alcoolicii – toti acestia – nu pot conduce autovehicule.

Legea pare clara, dar comporta discutii.

In primul rand, evaluarea psihiatrica se face, invariabil, intr-un moment din timp. De fiecare data, absolut toti psihiatrii vor scrie in urma consultului lor urmatoarea afirmatie: „fără tulburări psihice la momentul examinării”. Asta inseamna ca, la momentul prezentarii persoanei la psihiatru pentru a fi evaluata, acesta din urma nu a remarcat prezenta unei tulburari psihice. Acest moment se refera, in principiu, la ziua evaluarii. Cu alte cuvinte, a doua zi, daca pacientul isi pierde mintile, psihiatrul nu are cum sa prevada acest lucru (de exemplu, persoana face un accident vascular sau ia niste droguri sau consuma alcool si apoi se pune la volanul masinii si omoara pe cineva). Rolul evaluarii psihiatrice este de screening, adica de depistare „prin sondaj” a unor eventuale probleme. E o evaluare transversala, ca o sectiune prin viata persoanei, si nu o evaluare longitudinala, care emite pareri legate de evolutia starii de sanatate a persoanei respective. De altfel, cum nu putem prevedea vitorul, lucrurile nici nu pot fi facute altfel.

In al doilea rand, pentru evaluarea psihiatrica, persoana evaluata aduce o adeverinta de la medicul sau de familie, pe care se noteaza bolile de care acesta sufera. In Romania, a comunica medicului de familie rezultatul unor eventuale internari la psihiatrie revine pacientului… iar acesta, din varii motive, incluzand faptul ca stie ca isi poate pierde unele drepturi sau nu are constiinta bolii psihice si considera un eventual diagnostic psihiatric ca fiind nedrept, poate sa aleaga sa nu comunice nimic medicului de familie. Astfel, medicul de familie va elibera un certificat pe care scrie „nu e in evidenta cu boli fizice sau psihice” sau ceva asemanator. Prin aceasta formulare, medicul de familie nu spune ca pacientul e sanatos, ci ca nu e in evidenta la el cu boli, ceea ce e corect (sper ca se sesizeaza nuanta, medicul de familie nu se pronunta asupra sanatatii pacientului sau, ci doar spune ca nu e inregistrat la el cu boli). In Franta, situatia este diferita. Atunci cand un pacient de psihiatrie este externat din spital, medicul din spital trimite in plic prin posta o copie a scrisorii medicale de externare, fara sa apeleze la pacient. Astfel, rezultatul spitalizarii nu mai trece prin pacient (care nu mai poate șunta sau evita sistemul medical) si medicul de familie este informat corect.

Un caz particular este atunci cand se prezinta in cabinetul psihiatrului pacienti psihiatrici care urmeaza tratament, sunt stabili si echilibrati, nu au comunicat medicului de familie ca au o boala psihica, aduc o adeverinta de la acesta pe care se scrie ca nu sunt in evidenta cu boli, si afirma ca sunt sanatosi. Este o lupta a inteligentelor pentru a identifica minciuna, si deseori psihiatrul nu poate intui ca persoana e bolnava, acordandu-i un aviz favorabil pentru condusul auto. In acest caz, responsabilitatea (penala) in caz de accident revine pacientului. Insa in cazul in care pacientul sufera de o boala care suspenda sau diminueaza discernamantul, absolut nimeni nu poate raspunde penal pentru situatia creata; psihiatrul a fost mintit si nu a vazut semne de boala la un pacient stabil care disimuleaza boala, medicul de familie nu a stiut ca pacientul e bolnav, iar pacientul si-a urmat interesul pe fondul abolirii discernamantului sau. Din aceasta lacuna de responsabilitate rezulta multiple povesti prin presa, cu titluri de genul „cine i-a dat aviz favorabil pentru condus acestui pacient?” sau „medici incompetenti!”.

Care sunt bolile „cu cantec”?

In primul rand tulburarile de personalitate. Acestea sunt foarte raspandite in populatie iar in cabinetul psihiatric se intalnesc zilnic. Exista pacienti impulsivi care in lipsa unor testari psihologice nu pot fi diagnosticati, si care creaza probleme prin accidentele pe care le fac. Exista pacienti cu condamnari penale care se incadreaza la tulburarea de persoanlitate antisociala si care totusi conduc masini. A respecta litera legii inseamna ca orice condamnat pentru o fapta penala, cu sau fara executare, nu mai poate conduce pana la moarte un vehicul, pentru ca este un psihopat antisocial. Va puteti gandi la implicatii? La fel, toti „teribiliștii” care „scârțâie roțile prin intersecții”, impulsivi fiind, ar trebui “trași pe dreapta”, incadrandu-se in mare masura la tulburarea de personalitate instabil-emotionala.

O alta boala „cu cantec” este depresia. Legea spune ca doar depresiile psihotice sunt respinse la evaluare. In acelasi timp, absolut toate depresiile, indiferent de intensitate, au risc suicidar. O depresie medie, sa zicem „obișnuită”, va primi aviz favorabil, dar nu voi putea controla niciodata faptul ca pacientul nu va vira in cateva zile spre un episod de intensitate severa si nu se va sinucide.

Poate cea mai delicata problema e cea a alcoolicilor. Legea spune ca nu au drept la condus alcoolicii cronici, adica cei dependenti la alcool. Am vazut nenumarate cazuri de soferi profesionisti de tir care veneau in cabinet tremurand din cauza faptului ca nu au baut in dimineata respectiva (daca „se dreg” cu alcool dimineata, vor mirosi in cabinet si ii voi simti). In aceste cazuri, soferii sunt pusi pe tușă, pot pierde bani (nu pot lucra), le dau tratament si ii reevaluez pana cand corespund din punct de vedere psihiatric (dosarul de siguranta circulatiei ramane deschis aproximativ 10 zile, timp in care acesti soferi trebuie sa devina abstinenti fara ca sa mai tremure). Probleme apar atunci cand soferii nu sunt dependenti de alcool dar fac uz sporadic de alcool, adica beau suficient de mult ca sa fie un pericol in traficul rutier dar suficient de putin ca sa nu dezvolte dependenta la alcool (de exemplu, beții de weekend). Aceste persoane vor primi aviz favorabil conform legii.

In final, mai exista o problema in cazul tulburarilor psihotice. Legea spune ca pe parcursul evolutiei unei tulburari psihotice, pacientul nu poate conduce. Dar nimeni nu stie ce se va intampla dupa ce tulburarea psihotica s-a incheiat. Va evolua catre schizofrenie? (in 70% din cazuri) Va ramane doar o unica tulburare psihotica in viata persoanei respective? (30% din cazuri) Psihiatrii prefera sa nu acorde drept de condus pe parcursul perioadei cat pacientul este sub tratament pentru tulburarea respectiva, dar pacientii pot contesta prin faptul ca, daca isi iau tratamentul si sunt monitorizati corespunzator, li se ingradesc drepturile (conform legii). In aceasta situatie, fiecare psihiatru face cum crede ca e mai bine, de obicei actionand in interesul pacientului (care este in acest caz interesul de a-l proteja de posibile accidente). Problema ramane insa deschisa.

Dupa cum se poate observa, legea nu vorbeste despre droguri, ele fiind vag si interpretabil incadrate la item-ul 2 – tulburari mintale datorate unor disfunctii cerebrale. Nimeni nu face in cabinet, cu ocazia evaluarii pentru permisul auto, testare urinara pentru a vedea daca pacientul se drogheaza sau nu. Astfel, drogurile „scapa” evaluarii. Totusi, legea precizeaza substantele cu efect psihoactiv contraindicate conducatorilor de autovehicule, dupa cum urmeaza:

  • benzodiazepinele (Alprazolanum, Bromazepanum, Chlordiazepoxidum, Clonazepanum, Diazepamum, Flunitrazepamum, Lorazepamum, Medazepamum, Nitrazepamum, Oxazepamum, Tetrazepamum);
  • barbituricele (Amobarbitalum, Midazolanum, Phenobarbitalum);
  • opioide & alte droguri (Fentanylum, Hydromorphonum, Methadonum, Morphynum, Pentazocinum, Pethidinum).

In practica, atat in Franta cat si in Romania, medicii tolereaza condusul sub influenta medicamentelor. Sunt multi pacienti pe Xanax (alprazolam), pe bromazepam (Lexomil) sau Anxiar/Temesta (lorazepam) care conduc. La fel, exista pacienti in Franta care iau metadona (tratament substitutiv al dependentei) si conduc fara probleme. Ca psihiatru, incerc sa prescriu dozele mai mari de medicamente riscante catre seara, atunci cand pacientul sta acasa sau doarme, dar acest lucru nu e intotdeauna posibil. Iar pacientii, pe de alta parte, pot sa urmeze recomandarea mea sau sa isi administreze cum doresc ei medicamentele, sau mai rau, pot sa faca rost de medicamente in mod ilicit, sau prin „împrumutarea” din dozele unui bunic sau ale unei bunici care a stocat in casa medicamente prescrise pentru problemele lor proprii de sanatate.

Articolul se poate regasi in sectiunea educationala InfoPsy din meniul website-ului. Multumesc anticipat pentru orice apreciere (like) sau distribuire (share)!

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s