Tulburări Alimentare

Tulburarile instinctului alimentar sunt cunoscute de toata lumea: anorexia si bulimia. Totusi, nu sunt singurele. Accese de anorexie sau bulimie apar sporadic si in alte tulburari psihiatrice sau in dificultati psihologice pasagere. De exemplu, in unele tulburari de personalitate (mai ales in tulburarea borderline) se pot inregistra variatii semnificative ale greutatii de la o luna la alta, in functie de cat de impulsive si dezechilibrate sunt persoanele respective. Personal, am intalnit mai multe bulimii in context de tulburare de personalitate decat bulimii clasice, propiu-zise. La fel, in depresii scade pofta de mancare cu slabire consecutiva (uneori), motiv pentru care e necesara evaluarea unui specialist, pentru a diferentia anorexia de depresie. In oligofrenii sau in demente se poate vedea deseori o voracitate incredibila (unui retardat mintal i se poate pune oricata mancare in fata si va manca tot, in nestire). Maniacalii vor manca mai mult pentru ca sunt supraturati la nivel instinctual, dar si o disfunctie a tiroidei sau un diabet zaharat va provoca o crestere a apetitului.

Nu numai mancarea se consuma in exces, ci si apa, de exemplu in diabet (se numeste potomanie sau polidipsie), si se poate ajunge pana la intoxicatie cu apa. Apoi poate sa apara o scadere a apetitului si o scadere in greutate din cauza unor motivatii stranii: frica de contaminare a alimentelor (misofobia din tulburarea obsesiv-compulsiva), frica de otravire sau de influentare prin intermediul mancarii (in schizofrenia paranoida) sau refuzul alimentelor pe motivul delirant ca persoanele respective nu mai au corp, nu mai au esofag sau nu mai au stomac (sindromul Cotard) sau poate exista un refuz alimentar total (schizofrenia catatonica). In final, instinctul alimentar se poate perverti in ultimul hal, spre exemplu in cadrul coprofagiei (consumul excrementelor) din cadrul dementei sau autismului, sau a tulburarii numita pica (frecventa la gravidele din primul trimestru), care inseamna dorinta de a consuma lucruri necomestibile… Cine nu si-a dorit niciodata sa manance creta sau pamant sau sticla sau pietre sau macar sa rontaie gheata… nu poate intelege cu adevarat ce inseamna pica…

Revenind la anorexie si bulimie, adeseori medicul e intrebat care sunt cauzele acestor probleme. Cauzele sunt multiple, sunt o combinatie de 4 factori: genetici (adica ereditatea, riscul de tulburari alimentare fiind de 8 ori mai mare la rudele de gradul 1 ale bolnavilor), organici (dereglari la nivelul creierului, anume partea numita hipotalamus), socio-culturali (la anorexice exista tentatia de a fi suple, ca in reviste, dupa ultima moda) si familiali (deseori anorexia sau bulimia sunt reactii la abuzuri sau conflicte cu parintii, rudele).

Anorexia nu cred ca e nevoie a fi definita, fiind cunoscuta de oricine; pe scurt, inseamna ca se mananca putin si uneori se mai si forteaza eliminarea elementelor nutritive (se provoaca varsaturi, clisme, se iau diuretice, laxative, se face sport excesiv, etc.). E o tulburare cu o statistica sumbra: 10% din pacienti vor muri prin inanitie sau suicid, motiv pentru care, in mod exceptional fata de oricare alta boala, comunic chiar din prima intalnire pacientului faptul ca e posibil sa moara. Boala apare in intervalul de varsta 10-30 ani, deseori dupa un stres. Cam 1% din femei sunt anorexice (dupa alte studii procentul e intre 1% si 4%). Exista si barbati anorexici, doar ca eu personal nu i-am vazut niciodata iar studiile spun ca raportul e de 1 barbat la 10 femei anorexice (dupa alte studii, 1 la 20).

Ca sa spun ca o persoana e anorexica, e nevoie ca sa gasesc la ea 4 elemente in mod simultan: sa scada mult in greutate + sa ii fie frica de ingrasare + sa se vada grasa (se spune ca are o tulburare a schemei corporale) + sa nu fi avut ciclu menstrual macar 3 luni consecutiv (se spune ca are amenoree, si ma refer la femeile care au avut anterior ciclu si care nu sunt insarcinate). Evident ca trebuie sa fiu sigur ca e anorexie, asa ca trebuie sa exclud alte boli organice (boli gastro-intestinale, malabsorbtie la diversi nutrienti, tumori digestive), alte boli psihice (depresie, tulburarea obsesionala, schizofrenie, unele nevroze care merg cu tulburari ale imaginii de sine sau cu varsaturi pe fond nervos, consumul de droguri, etc.), precum si situatia obisnuita in care persoana tine dieta sau post din propria ei dorinta.

Anorexia ajunge rar in cabinetul psihiatrului de adulti. O parte ajunge destul de repede la cabinetul psihiatrilor de copii si adolescenti. Alta parte ajunge la psihologi. Si multe ajung la urgente ca urmare a scaderii in greutate care le pune in pericol viata. Si cateva ajung direct la morga…

Imaginea tipica la prezentare in cabinet e a unei fete slabe care a fost adusa cu forta la consult de catre o familie ce nu intelege nimic, care ii cumpara cantitati industriale de mancare si incearca sa o hraneasca cu forta, o familie in care conflictele de orgolii sunt mocnite si in care presiunea e insuportabila. Pacienta considera ca nu are nicio problema si se opune la aproape orice, dar fiind deseori minora, sub 18 ani adica, nu are ce sa faca si se supune deciziei parintilor de a fi adusa la psihiatru. Din nefericire, aceasta prezentare la psihiatru e rara. Mai frecventa e situatia in care sunt chemat pe terapie intensiva sau pe sectia de medicina interna, unde colegii de pe specialitatile medicale incearca sa resusciteze niste paciente numai piele si os, deseori cu sonde gastrice montate pentru a le hrani fortat, care odata stabilizate din punct de vedere a malnutritiei (imaginati-va copiii din Africa!), sunt transferate rapid pe sectia de psihiatrie.

In cazul primei prezentari, cel mai inteligent lucru care se face prima data este sa se dea familia afara din cabinet. Adica se taie legaturile cu mediul conflictual. Apoi se incepe o consiliere si eventual psihoterapie. In cazul prezentarii prin transfer din terapie intensiva, se incepe direct psihoterapia, de grup sau individuala. Se stabileste de catre un nutritionist o dieta adecvata, care e urmata mai mult sau mai putin fortat de catre pacienta. Si cam atat. Psihiatrul are un rol scazut, pentru ca nu exista medicamente special pentru anorexie. Se dau antidepresive, se dau medicamente pentru neliniste, se dau uneori si medicamente mai tari, dintre cele ce se dau la schizofreni, dar boala e redutabila si rezista cam la orice. Se dau aminoacizi, se dau vitamine pentru stimularea apetitului si repararea deficientelor de vitamine, dar cea mai eficienta terapie ramane cea psihologica. Ideea fixa a pacientei – anume ca e grasa si trebuie sa slabeasca – este extrem de enervanta si de frustranta pentru oricine din echipa de terapeuti, si e nevoie de multa rabdare (si deseori de supervizare suplimentara a psihologilor care lucreaza cu anorexice) pentru a face fata. Acesta e motivul pentru care cam toti psihiatrii fug de patologiile alimentare. Acesta este si motivul pentru care exista clinici supraspecializate exclusiv pe tulburarile alimentare. In strainatate. In Romania nu stiu sa existe asa ceva, pentru ca e necesara o inalta competenta si resurse importante. Evolutia anorexiei se supune unei reguli simple: o treime isi revin, o treime se amelioreaza si o treime au evolutie cronica, proasta. Si dupa cum spuneam la inceput, 1 pacienta din 10 va muri.

Bulimia e considerata de multi opusul anorexiei, dar nu e chiar asa de simplu. Atunci cand ai in fata o pacienta grasa care mananca in nestire, poti spune ca e bulimica. Dar atunci cand ai in fata o pacienta slaba, nu poti sti daca e anorexica sau bulimica. Anorexica e atenta la ce mananca si poate sau nu sa verse, insa o bulimica poate fi de greutate normala sau scazuta, si asta pentru ca isi provoaca varsaturi dupa ce „a spart frigiderul”. Bulimica e o impulsiva, isi pierde controlul; anorexica e obsedata de controlul instinctului alimentar. Aceasta e o nuanta importanta, care orienteaza ulterior tratamentul. Acesta e si motivul pentru care anorexia si bulimia se asociaza (studiile spun ca bulimia apare la 50% dintre anorexice).

Statistic, bulimia apare mai frecvent intre 16 si 18 ani si e usor mai frecventa, cam la 3% dintre femei (dupa alte studii intre 1% si 4% dintre femei). Barbatii pastreaza proportia: 1 barbat bulimic la 10 femei bulimice (nu am intalnit pana acum un barbat bulimic). Ca si in cazul anorexiei, se exclud bolile organice (endocrine, metabolice) si cele psihice (tulburarea borderline, depresia atipica cu hiperfagie) pentru a se pune un diagnostic cu certitudine. Evolutia e mai putin grava, dar eficacitatea tratamentului e mai slaba (nu dureaza in timp), astfel ca, desi 60% dintre bulimice isi revin din boala, la o distanta de 5 ani cam 50% dintre ele fac o noua recadere.

Tratamentul e, din nou, in principal psihoterapeutic, dar medicamentele au o pondere un pic mai mare, in sensul ca impulsivitatea care conduce la „spargerea frigiderului” se poate incerca a se tine in frau cu antidepresive sau stabilizatoare ale dispozitiei. Dieta stabilita de un nutritionist este si ea centrala, altfel pacientele ajung la obezitati importante.

Tulburarile alimentare sunt boli ale timpurilor noastre, mai ales in contextul unor alimente de proasta calitate (modificate genetic, pline de aditivi), a unor anturaje de proasta calitate (familii de psihopati, conflictualitate, haos social) si a unor modele de succes a unor persoane aparent “perfecte”, care fascineaza, inevitabil, indivizii sugestionabili.

Articolul se poate regasi in sectiunea educationala InfoPsy din meniul website-ului. Multumesc anticipat pentru orice apreciere (like) sau distribuire (share)!

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s