Cineva mi-a făcut semn…

Exista in viata momente care scapa ratiunii si nu se conformeaza probabilitatilor. Sunt momente rare, momente sublime, momente in care cei predominant emotionali cad in genunchi – la propriu sau la figurat – cuprinsi de o adanca recunostinta, iar cei predominant rationali privesc incurcati, surprinsi, aflati intr-o mare dificultate de a intelege. Sunt momente carora cei atei le spun „intamplari fericite” iar cei religiosi le spun „interventii Divine”. Iar cei care doar cred, dar nu dogmatic sau la nivel de superstitie, asemenea mine, recunosc acea „semnătură cunoscută”, acea usoara adiere a Divinului care apare surprinzator in viata noastra, doar pentru a ne spune ca exista, acolo, undeva, Cineva care ne priveste, si ca nimic in viata nu e aleator, la intamplare…

Aceasta zi, una ca oricare alta, ma gaseste la mall in Sibiu, cautand o masa de scris pentru noul meu apartament. E greu sa scrii pe genunchi, iar scrisul ma face sa uit situatia in care ma aflu, este acea activitate in care ma regasesc si, in egala masura, e supapa mea preferata pentru prea-plinul emotional. Asadar, iata-ma plecand multumit cu masina din parcarea de la mall, cu masa de scris plianta in portbagaj. Ajuns acasa – surpriza – realizez ca nu imi mai gasesc certificatul de inmatriculare al masinii.

Sunt in Sibiu de cateva luni. Masina are certificat nou de putin timp. A durat o luna sa o inmatriculez; firma de intermediere, procura notariala, stat la cozi, programare in zi si la ora fixa, etc. Si iata ca totul trebuie luat de la zero. Alta luna, alta „distractie”… Pe de-o parte ma simt prost, pentru ca, in perfectionismul si obsesionalitatea mea, am reusit totusi sa pierd ceva, pentru prima data in viata, si inca ceva foarte valoros. Dau rateuri… si de aici porneste un sir de ganduri legate de varsta, stres, tracasare, vinovatie, canicula, conditii meteo extreme, etc.

Evident, inainte de a declara nul un document, trec prin exercitiul penibil de a-mi aduce aminte unde am fost in ultimele zile… exercitiu ce imi solicita memoria si neuronii pe care nu stiam ca ii mai am. Urmeaza vizite pe la o benzinarie, telefoane la niste prieteni, si o scanare minutioasa a parcarii mall-ului, ceea ce ma face sa arat ca un bolnav psihic, cu mintile pierdute complet, care bantuie imensa parcare cautand ceva ce pare a fi o nălucă. Urmeaza apoi exercitii sportive de ridicari de mobile prin casa, genuflexiuni pe sub mobilele care nu se pot ridica, endoscopii cu lanterna prin toate spatiile inguste din casa, revizuiri ale unor documente recente, totul pe fundalul unei canicule de 36 de grade care imi lipeste hainele de mine si care lasa picaturi de sudoare sa imi pateze ochelarii.

La un moment dat, chiar cand incepeam sa ma resemnez, suna telefonul. Aflu cu stupoare ca pe Facebook e postata o poza cu certificatul meu de inmatriculare.

Romania e o tara a contrastelor, in care mentalitati vechi de sute de ani coexista cu o tehnologie a viitorului si cea mai rapida conexiune internet din Europa. Cineva a gasit certificatul in parcarea mall-ului si, in loc sa treaca mai departe, asa cum probabil ca ar fi facut cineva din alte zone extracarpatice ale tarii, l-a luat si i-a facut o poza care apoi a fost postata pe grupul Infotrafic Sibiu de pe Facebook, pe principiul ca poate il vede cineva. Si cineva l-a vazut, anume o alta persoana care lucra la firma de asigurari unde am atat RCA cat si Casco. Aceasta a intrat in baza de date a firmei de asigurari si a gasit ca masina era asigurata chiar la firma respectiva, dupa care a gasit si numarul meu de telefon. Si apoi a sunat, ajungand astfel la mine. In egala masura, a contactat si persoana gasitoare a certificatului, facand legatura intre noi si intermediind totul.

Acuma, stând strâmb și judecând drept… Care era probabilitatea ca cineva din Romania (țară altfel rău famată) sa ridice de pe jos un certificat pierdut? Care era probabilitatea ca acea persoana sa aiba cont de Facebook si sa fie dispusa sa piarda timpul cu pozarea certificatului si cu distribuirea pozei pe internet? Care era probabilitatea ca persoana respectiva sa fie membra in grupul de infotrafic din Sibiu? Care era probabilitatea ca sa existe un asemenea grup pe Facebook si anume chiar in Sibiu? Care era probabilitatea ca o a doua persoana sa vadă postarea de pe Facebook, si mai ales, care era probabilitatea ca acea persoana sa lucreze la firma de asigurari unde e asigurata masina mea? Care a fost probabilitatea ca aceasta a doua persoana sa vada exact postarea respectiva cu poza, astfel incat sa ma contacteze cam in 2 ore de la pierderea certificatului? Care era probabilitatea ca persoana de la asigurari sa-si cheltuiasca creditul de pe telefonul propriu pentru a suna un om oarecare, in masura in care nu era obligata sa faca asta, si sa contacteze pe de alta parte persoana gasitoare? In fine, care ar fi fost probabilitatea ca persoana gasitoare sa vina pana la adresa mea si sa-mi inmaneze certificatul, asa cum s-a intamplat cateva ore mai tarziu?

In engleza, ceea ce s-a intamplat se numeste „random acts of kindness” sau acte aleatorii de bunatate, si sunt acele situatii in care faci un bine fara ca sa astepti o plata pentru gestul tau. Persoana gasitoare nu a acceptat banii pe care am incercat sa ii dau, dovedind o inalta conduita morala. Persoana de la asigurari care a intermediat intalnirea a ramas tacuta, facand un bine si apoi retragandu-se… aceeasi inalta conduita morala…

Am cunoscut putini oameni capabili de bunatate neconditionata… Fata de ei simt recunostinta. Puteau sa nu faca ceva si totusi au facut…

Sansele de a fi pierdut fara urma certificatul au fost foarte mari, iar faptul ca acesta a revenit la mine are o conotatie aparte. Unii spun ca evenimentele din viata noastra au sens si totul e interconectat, functionand ca un intreg. Altii spun ca evenimentele vietii noastre sunt haotice, dar privind inapoi noi incercam sa le dam un sens si sa facem legaturi artificiale intre ele pentru a ne mentine iluzia unui sens si a unei forte supranaturale care intervine peste tot, chiar daca nu intotdeauna dupa niste legi accesibile intelegerii noastre. In aceasta situatie am ales insa sa cred ca de undeva, cineva, mi-a facut un semn discret destinat mie, intr-un mod in care doar eu il pot intelege.

Nota imagine: Ingerii lasa uneori semne ale trecerii lor; unii le pot vedea acolo unde altii nu vad nimic.

Advertisements

4 thoughts on “Cineva mi-a făcut semn…

  1. Cezar, si eu cred asta si am si eu in viata cateva intamplari similare pe care as putea sa ti le povestesc. Sa ai o zi buna, un post excelent, chiar daca stii unele lucruri, e bine cand ti se mai aduce aminte despre ele.

    Like

  2. Eu cred ca noi, cu totii primim aceste semne, mi se pare insa ca prea repede le dam uitarii… Pana la urmatorul!
    Un film bun pentru interconectare, “Gardienii destinului”.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s