Muguri

„Il vreau înapoi! Vreau ca totul sa fie la fel ca înainte!”

Ma uit la iubita prietenului meu decedat cu oarecare surprindere, pentru ca a ridicat glasul mai mult ca de obicei. Ma priveste intens, cu ochii mari si sprancenele ridicate. Cobor privirea pentru a castiga timp de gândire. As putea sa-i spun ca iubitul ei va rămâne toata viata alături de ea, sub forma unei amintiri si a unor obiceiuri întărite pe parcursul multor ani de convietuire împreună. In egala masura, ea fiind o persoana credincioasa, as putea sa-i spun ca el o va veghea de acolo de undeva de dincolo de aceasta existenta materiala, dar stiu ca nu as putea sustine acest lucru cu argumente, cu atat mai mult cu cat ea are nevoie sa-l revadă in corp fizic si acest lucru nu mai este posibil. Aleg varianta corecta dar dureroasa, pe care o spun cu voce calma si ferma:

„Nu se mai poate! Nu pot sa te mint sau sa te amagesc cu afirmatii irationale! Ceea ce doresti tu este imposibil! Timpul vostru impreuna a luat sfarsit!”

Imi este intotdeauna greu sa spun aceste cuvinte sau variatii ale acestora, desi sunt adevarate. Consfințirea unei pierderi, al caracterului sau ireversibil, ma atinge personal. Si totusi, nu are rost sa o port prin hăurile unor concepții aiuristice gen reincarnare sau comunicare cu morții sau, mai rau, sa incerc sa-i intorc situatia si sa-i arat ca albul e negru si invers. Stiu ca as putea sa-i spun ca poate ca e mai bine ca totul s-a terminat acum si ca va avea, poate, posibilitatea unei relatii mai bune peste o vreme, dar e nevoie de tact si de a intelege ca anumite lucruri e bine a fi spuse la anumite momente si nu mai devreme, fiind altfel jignitoare.

O vad cum coboara ochii si incearca sa-si stăpânească plansul. Se tine tare. Sau poate ca nu mai are de unde sa mai plângă, eu știind ca plânge zilnic de mai multe ori desi a trecut mai bine de o luna de la moartea lui. Imi spune ca în primele saptamani a fost mai usor, ca se lua cu munca, dar acum a inceput sa îi fie din ce in ce mai greu. Stiu si de ce, si i-o spun: acum incepe sa constientizeze consecintele acestei schimbari brutale a cursului vietii ei.

Discutia cu ea continua si eu o las sa vorbeasca mai mult. O las sa ventileze adică, dar ma straduiesc sa inteleg modul in care relationau cei doi. Aflu astfel ca era o relatie marcata puternic de atasamente si obisnuinte, de o dependenta profunda. E normal ca doi iubiti sa depinda unul de celalalt, dependenta fiind liantul cuplului, dar la ei era mult mai puternica si acum, prin disparitia lui, intreaga ei viata este pusa intre paranteze.

Imi descrie un gol, un imens gol… Asta descumpănește pe majoritatea oamenilor. Eu insa stiu ceva in plus: atunci cand apare un gol in asemenea situatii, cei doi erau intr-o forma de simbioza afectiva, iar prin disparitia unuia celalalt are senzația ca nu mai poate sa-si continue viata. Ma înfior la amintirea multor cazuri de suicid in situatii similare pe care le-am intalnit de-a lungul carierei profesionale… Golul resimțit este de fapt o iluzie: nu se pierde nimic ci se pierde iluzia ca celalalt ne completa, cand de fapt el era doar suportul sau purtătorul propriilor noastre proiecții si așteptări. Asa cum mi se intampla de multe ori, fiind o structura aparte, ma aud vorbind:

„Prin moartea iubitului tau, un mare episod din viata ta, un episod ce se intinde pe multi ani, a luat sfarsit. Nu mai ai ce sa faci in legatura cu asta; este un capitol terminat si inchis. Indiferent ce gândești sau vei gândi acum sau in viitor, indiferent ce vei mai face, el nu se va mai reîntoarce printre cei vii. Înțelege ca s-a încheiat! Totusi, iti aduc aminte de faptul ca, desi acum spui ca viata nu mai are nici un sens fara el, tu ai existat si inainte de a-l cunoaște. Nu-i asa? Pe el l-ai cunoscut pe parcursul unui număr de ani, dar a fost înainte o perioada in care nu il cunoscuseși încă, si atunci trăiai, aveai vise si dorințe, aveai planuri de viitor, si nici măcar nu bănuiai ca undeva exista el si il vei cunoaște ulterior. Deci, atunci, puteai sa trăiești. Deci, acum, când prin plecarea lui ai revenit intr-un mod paradoxal la existența de dinainte de el, ai nevoie, pentru a-ti continua viata, sa-ți amintești cum era viata înainte si ce dorințe si ce vise aveai atunci, chiar dacă pare atât de departe in trecut. Daca ai putut trăi atunci fără probleme, vei putea trăi si acum, pentru ca ai mai făcut-o odată”.

Ma aud vorbind si ma intreb de unde imi vin aceste idei si cum de țin acest discurs pe care nu l-am mai ținut niciodată si pe care nici nu l-am auzit niciodată sa fie ținut de altcineva. Imi dau seama ca vorbesc de dincolo de ceea ce știu, de dincolo de ceea ce am învățat, și ma relaxez. Continui:

„Ai văzut vre-odată un copac sau o tufa care are ramuri? Planta respectiva creste si se ramifica si uneori apuca sa crească o ramura frumoasa care face frunze si apoi flori. Dar se prea poate ca ramura aceea sa se îmbolnăvească sau sa fie rănită și sa nu mai fie capabila sa transforme florile dragostei in fructe, in rod. Iar uneori, vai, ramura ajunge sa fie rupta sau tăiată. Ce face planta? Prima data plânge. Picături de seva încep sa plângă din ciotul rămas. Cu timpul însă… cu timpul… seva se transforma într-un clei ca un pansament, care protejează ruptura si facilitează închiderea rănii. După o vreme apare o cicatrice. Da, planta respectiva va purta o cicatrice pentru tot restul vieții ei, un semn al trecerii prin experiența maturizantă de a fi dat o ramura ce i-a fost ulterior îndepărtată. Si totuși, ce fac plantele după o asemenea trauma? Plantele nu uita niciodată ca au existat înainte de a fi dat acea ramura; ele nu uita ca, înainte de a fi avut o ramura, ele au avut si inca mai au… o tulpina. Poate ca ramura cea frumoasa a crescut intr-un loc neprielnic, la risc de a fi tăiată. Asa ca plantele – toate plantele – după o vreme – încep sa dea muguri mai sus pe tulpina lor cea veche, muguri ce sunt începutul unor alte crengi. Cu timpul, plantele învață unde sa dea muguri și unde sa întindă crengi care să nu mai fie rupte; ele învață din experiența crengii lor pierdute, dând un sens acelei pierderi. Asa ca, la fel precum planta învață din experiențele trecute, si la fel precum planta nu se da bătută, aducându-și aminte ca i-a mai rămas o tulpina ce poate da naștere la noi crengi, tot astfel si tu poți face, peste o vreme, același lucru”.

Iubita prietenului meu ma privește fix, cu privirea întoarsă către ea-însăși. Mintea ei urmărește povestea mea si ochii ei interiori vad copacul cu creanga rupta si cu noii muguri din care deja apar frunzulițe, deși ea, în mintea ei conștientă, nu știe asta.

In aceasta viata m-am născut intr-o zi ce corespunde unei zodii de apa. Eu nu cred in zodii si din punctul meu de vedere orice zi e la fel de buna pentru a veni pe lume. Dar multi ani am considerat ca aparțin acestui „trib al apelor” si m-am identificat cu el. A fi un semn zodiacal de apa înseamnă sa fii guvernat de schimbare, de verbe precum „a deveni”, „a se preschimba”, „a curge”. Semnele de apa sunt capabile de „a lua forma recipientelor in care sunt puse”, adica a se adapta la practic orice si a se ridica din orice situatie, oricat de grea ar fi ea. Apa se poate întări sub forma de gheata, devenind arme ascuțite si capcane mortale, apa poate sa devina la fel de ușoară ca aerul, formând nori cu multiple forme, fiind creativa si flexibila, imposibil de străpuns de orice lovitura. Gradul mare de flexibilitate ne face pe noi, cei din semnele de apa, extrem de dificil de înfrânt. Similar cu apa, daca ni se ofera timp sa ne infiltram in pamant, ne putem regrupa in panza freatica si putem reveni la suprafata, dupa o vreme, sub forma altor izvoare. Si, nu in ultimul rand, noi aducem fertilitatea si viata pamantului, stingem focurile prea mari, scăpate de sub control, si dam culoare, miscare si sens aerului. Iar la nevoie, fulgeram pe cei care au nevoie sa fie pusi la respect.

Poate ca acesta este si mesajul ce il poarta blogul meu: eterna capacitate de regenerare, de a reveni, de a rezista, de a se regrupa in fata unor lovituri vicioase ale vietii.

Discuția cu iubita prietenului meu a rezonat multe zile in mintea mea. Ulterior mi-am dat seama ca am vorbit nu numai pentru ea ci si pentru mine. Si mie mi-au fost retezate multe ramuri, si eu am pierdut iubiri si prieteni, oportunități profesionale si posibilități de a-mi trai pasiunile. Povestea mugurilor, a unor noi ramuri, este poate si povestea vieții pe aceasta planeta în forma noastră fizica; pana in ultima clipa nu vom înceta a da noi muguri si noi ramuri, indiferent de cat de dureroasa poate fi pierderea unora dintre ele.

***

Acest articol inchide o serie de texte ce marcheaza o etapa dificila din viata mea. „Cauza si Efect”, „Timpul”, „Gol-Plin” sau „Demonul Nimicului” arata niste framantari reale legate de agonia si moartea unui prieten apropiat, framantari ce au reverberat in multiple ecouri. Articolul de fata este rezolvarea gasita pentru a-mi continua viata. Pe de alta parte, feedback-ul iscat de aceasta serie de articole mi-a aratat ca multi cititori au luat in sensul cel mai obiectiv posibil ceea ce am scris, neputând sa înțeleagă metaforele si aluziile de dincolo de construcțiile literare folosite. Cu timpul mi-am dat seama ca unele subtilități pot fi interpretate ca semne de nebunie sau de incapacitate de a-mi exercita profesia; m-am izbit astfel de limitarile audientei mele si m-am hotarat sa imi pastrez pe viitor reflectiile cele mai profunde (si potențial tulburătoare) pentru cercul meu intim de prieteni si cunoscuți.

Advertisements

8 thoughts on “Muguri

  1. Ciudat. Am amânat să citesc articolul ăsta, deși de obicei le citesc imediat sau, cel puțin în aceeași zi. Azi a murit bunica. S-a dus la fiica ei, cum i-si dorea de 8 ani încoace. Azi l-am citit și l-am înțeles.

    Like

    • Daca ai ști cate cărți am lăsat citite pe jumătate pentru a le termina si a le înțelege mesajul abia după ce s-au produs anumite evenimente in viața mea… Desi rămân sceptic in multe aspecte ale spiritualității, am observat ca nu exista întâmplări aleatorii si nici nu suntem de capul nostru in aceasta lume. Nu pot spune de ce si cum, dar asta am observat. Totul e fin si discret integrat, dar devine aparent după mult timp de observare. Ma bucur ca experienta brutala prin care am trecut a putut să-ți servească de ajutor intr-un fel si la momentul oportun.

      Like

  2. Un articol limpede, rece (fresh) și curgător ca apa de izvor.
    Pe când un articol despre copilași, primii ani din viață, cum să ne purtăm cu ei ..noi părinții,rudele, cunoscuții? Cum sa le oferim o educație sau un mediu(acasă cel puțin) ca și apa de izvor: limpede, fresh și curgător.
    Mulțumesc pt inspirație

    Liked by 1 person

    • Buna intrebare… Nu stiu… Eu sunt blocat dintr-o permanenta bucla intre relații nesatisfăcătoare si singurătate îndelungată. Mi-aș dori ca viață mea sa avanseze, sa se împlinească, astfel încât sa pot la un moment dat sa scriu si despre lucruri frumoase, despre alte etape ale ciclului vieții… Pana atunci…

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s