Gol-Plin

Sunt intre somn si realitate. Este o noapte ca oricare alta, una din noptile ce separa doua zile de stres, de lupta si de incertitudini. Telefonul mobil suna lung, spargand tacerea noptii. Intind mana spre el in timp ce in fractiuni de secunda se incarca in memoria mea de lucru locul unde ma aflu, timpul aproximativ si identitatea pe care o port in aceasta lume. Glisez degetul peste ecran si ascult. De la capatul celalalt al conexiuni se revarsa peste mine un plans sacadat si plin de disperare. Nu e acel plans teatral, superficial, cu care sunt obisnuit in cabinet. Dau sa intreb ce s-a intamplat dar realizez ca este de o stupiditate absoluta si ma controlez.

A murit. S-a sfarsit.

Mintea mea cauta inutil o fraza linistitoare. Nu gasesc. Moartea nu poate fi psihanalizata, nu poate fi reformulata, nu poate fi interpretata. Moartea e moarte si e definitiva si dura. Ma simt stupid. Ma simt prost prin faptul ca nu pot spune nimic, in ciuda pregatirii mele.

A murit…” aud vocea ei printre sughituri… Mi se pare de prisos… m-am prins din faptul ca m-a sunat plangand la 3 noaptea. Ce altceva ar fi putut sa se fi intamplat?!

Imi privesc pantofii de piele neagra contrastand cu piatra mormantului pe care stau. In fata mea preotul canta sau vorbeste ceva complet neinteresant. El sta pe un mormant si eu pe altul. Multimea ne inconjoara din toate directiile, serpuind printre morminte. Aud plansete peste tot. Ma tin tare, foarte tare… Cineva trebuie sa aiba mintea limpede. Ma incearca o senzatie stranie sa stau pe capacul unui cavou; situatia insolita are o calitate aparte.

Imi sunt inmanate doua coroane de flori pe care le sprijin la picioarele preotului, fiind nevoit sa sar ca un fel de capra neagra printre stanci un spatiu destul de adanc intre mormantul pe care stau eu si mormantul pe care sta preotul. Ma uit in dreapta mea la familia celui plecat; se sprijina unii pe altii, plangand cot la cot… sau umar la umar… Ii veghez atent sa nu lesine, fiind incordat tot timpul ca sa-i prind inainte sa cada. Joc tare nonsalanta, relaxarea.

Observ in campul meu vizual din stanga cum preotul se apleaca pentru a culege un bolovan de pamant din pamantul proaspat din jurul gropii. Stiu ce va urma. Imi doresc sa nu fiu martor la acest lucru. Nu se poate. Permisiune refuzata! Urmaresc cum bolovanul de pamant pleaca din mana preotului si timpul incetineste brusc. Calculez in minte spatiul parcurs de bolovan, viteza cu care a fost aruncat si vizualizez traiectoria. Ma strang in mine, asteptand zgomotul impactului cu capacul sicriului. Calculez prost. Zgomotul infundat vine mai repede pentru ca mormantul este superficial sapat, un alt sicriu fiind deja in el. Sentimentul de rupere interioara ma izbeste din toate partile, alaturi de acel zgomot de gol-plin.

Englezii spun ca intre „almost dieing”, „dieing” si „being dead” e o diferenta imensa, desi sunt extrem de apropiate. „Almost dieing” inseamna „aproape a muri”, si asta ne caracterizeaza pe toti, cu conditia de a fi constienti de finitudinea noastra. „Dieing” inseamna „a fi in procesul de a muri” sau „a fi pe cale sa mori”, si semnifica boala si agonia. Este acea situatie in care stii ca moartea ta e iminenta, ca nu poti scapa. Cei care lucreaza in oncologie cunosc aceasta stare foarte bine. La fel si cei ce lucreaza in puscariile in care sunt executate pedepsele cu moartea. „Dead man walking” este o expresie care inseamna „mortul care merge” si se refera la acei detinuti care isi asteapta pedeapsa, epuizandu-si toate modalitatile legale de a se salva in instanta. Certitudinea mortii ii face extrem de periculosi pentru oricine, inclusiv pentru ceilalti detinuti, pentru ca sunt capabili de orice. Atunci cand stii ca oricum vei fi omorat, esti intr-o stare de libertate absoluta, fiind capabil inclusiv de un masacru, pentru simplul motiv ca nu poti fi omorat de mai multe ori. „Being dead” inseamna „a fi mort”. Asta e irelevant pentru cel in cauza, dar e in mod profund diferit pentru cei care raman dupa moartea sa. „Being dead” inseamna ireversibilitate, inseamna intreruperea oricaror legaturi si… pierderea sperantei. Daca pana in momentul mortii ceilalti au sperat intr-un miracol, evidenta trupului neinsufletit le distruge mecanismele psihologice de aparare gen negare, fantezia unei salvari supranaturale, rationalizari de tipul „totul va fi bine” sau „vom gasi o solutie”, etc. Cei ramasi sunt aruncati in absurd, in neputinta… Ulterior, peste toata suferinta se adauga un „ingredient” suplimentar: golul, acea dezintegrare ireversibila a atasamentelor si obisnuintelor…

V-ati uitat vre-odata la cineva drag pastrand in minte gandul ca va veni o zi in care nu-l veti mai vedea?
V-a incercat macar o data acea neputinta muta si un pic ridicola in fata mortii?

Sunt intre somn si realitate. Este o dupa-masa ca oricare alta, separand doua parti ale unei zile agitate in care n-am facut mare lucru. Telefonul mobil suna prelung, spargand tacerea. Intind mana spre el in timp ce imi aduc aminte unde sunt si cum ma cheama. Glisez cu degetul pe ecranul ce afiseaza numarul prietenului meu si ascult. De la capatul celalalt se revarsa peste mine vocea prietenei mele. Ma scutur in timp ce o sageata ma strabate din crestet pana in picioare. Realizez ca m-a sunat de pe numarul lui care acum a devenit al ei. Dezlipesc incet telefonul de la ureche, in timp ce ea vorbeste in continuare, si privesc la numele afisat ramas neschimbat in agenda mea telefonica. Il contemplu mai multe clipe la adapostul faptului ca nimeni nu ma vede.

Viata merge inainte.

Advertisements

One thought on “Gol-Plin

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s