Credinta si Speranta

no-longer-not-yet

“Honor the space between no longer and not yet”.

Citatul din imaginea articolului este greu de tradus direct in limba romana, dar suna foarte bine in limba engleza. Aproximativ s-ar traduce cam asa: onoreaza sau acorda atentia cuvenita spatiului sau diferentei dintre “nu va mai fi” sau “nu se va mai intampla” si “nu s-a intamplat inca” sau “nu i-a venit inca timpul“. Citatul ne vorbeste despre credinta (sau, pentru unii, despre speranta), iar cuvintele si logica rationala acopera cu dificultate aceste aspecte ce apartin de ceea ce eu numesc “logica emotionala”.

Vreau sa subliniez ca in limbajul curent se face slaba distinctie intre credinta si speranta, una fiind folosita deseori in locul celeilalte. Apoi, mentionez ca in acest articol, termenul de credinta nu are legatura cu cel de credinta religioasa; toti oamenii sunt capabili de credinta, dar unii nu o valorizeaza (nu se bazeaza pe ea) sau nu o folosesc, asta neinsemnand ca nu exista.

Daca ne uitam mai atent la citat, folosind exclusiv gandirea rationala, vom vedea ca e greu sa trasam o linie de demarcatie intre lucrurile definitive si cele care mai au potential de a se intampla. Cu exceptii notabile gen deces sau pierdere ireversibila, cam tot ce se intampla in viata se poate schimba, uneori de la un moment la altul. Ratiunea, pentru a rezolva dilema referitoare la modul in care vor evolua evenimentele in viitor, foloseste prognoza – adica in baza informatiilor din prezent se descriu probabilitatile din viitor. Prognoza este o abilitate foarte valoroasa, dar are limitari. O criza financiara se poate prognoza destul de usor, dar a intalni o mare iubire (cand, cum, unde) nu se poate prognoza practic deloc. Si de aici multe dileme.

Una din situatiile mult prea frecvente pe care le intalnesc in practica suna cam asa: Sunt intr-o relatie “satisfacatoare” dar nu “ideala”, lucrurile merg “cu sacrificii de ambele parti”, “imi este caldut dar nu fantastic”, am un partener bun, rezonabil, dar… imi doresc altceva… si in timp ce am o viata buna cu actualul partener, scanez permanent pe cei din jurul meu in cautarea “jumatatii mele”. Intrebarea care mi se pune dupa aceasta descriere “dragalasa” este: Cat sa mai astept? Ce sa fac pentru a gasi pe cineva mai bun? Cum sa gasesc pe cineva mai bun fara a pierde ceea ce am deja si care imi este confortabil? Ce ma fac daca parasesc zona de confort si nu gasesc pe nimeni si raman si fara putinul pe care il aveam? Cand devine prea tarziu sa mai caut si cand ma pot resemna? A renunta la a cauta “marea iubire” nu inseamna de fapt “a muri emotional”? Cat de tarziu inseamna prea tarziu?

Tot paragraful de mai sus pare absurd pentru fiintele preponderent rationale sau pentru cele cu atasamente mature, fara probleme emotionale. Raspunsul lor invariabil va fi ceva de genul: Desparte-te de partenerul “multumitor”, sari in necunoscut si departe de zona de confort, si sunt sigur ca vei reusi, iar daca nu, macar vei avea o viata decenta! Unui asemenea raspuns, cei care au probleme emotionale/relationale vor raspunde invariabil cu: Imi este frica de singuratate!

Raspunsul la aceasta dilema nu e unul rational, si e continut in citatul din imagine. Din punct de vedere rational, nu putem prognoza nimic in aceste situatii. Cel mult, putem creste frecventa contactelor sociale, in speranta ca vom putea creste probabilitatea de a intalni noi oameni, deci si noi posibili parteneri, pastrand in continuarea relatia “buna”, din cauza conditionarii fricii de singuratate. De fapt, blocajul nu e in zona rationala, ci in emotional. Iar a accesa emotionalul inseamna sa renuntam la ratiune si sa intram in domeniul afectiv.

Una dintre cele mai frumoase definitii ale credintei – o definitie care sa nu devina cumplit de arida sau abstracta – este urmatoarea: Credinta este modul in care ne relationam cu Necunoscutul. E simplu. In lipsa datelor, a unui input satisfacator, suntem fortati sa ne pozitionam fata de necunoscut, si pentru ca sunt lucruri importante, nu putem pur si simplu da facil cu banul. Din nimic, din neant, trebuie sa luam o decizie.

Cum este Necunoscutul pentru tine? Te incita? Te sperie?
Cum vezi Moartea (un mare Necunoscut)? Ca pe ce anume o vezi? Ca inceputul unei noi calatorii? Ca pe un motiv de tristete?
Cum este Viata ta pe Pamant? Este un lucru bun ca traiesti? Este un lucru rau ca traiesti? Care e orientarea ta generala vis-a-vis de existenta ta (care va ramane o necunoscuta)?

Toate aceste intrebari, puse intr-un stil existentialist, te forteaza sa decizi ceva fara sa te poti baza pe nimic. Nu ai informatii despre Necunoscut, si oricat ai cauta, nu vei gasi decat ipoteze sau eventual iti vei genera fantasme. Si atunci, ai 2 variante: sa privesti Necunoscutul favorabil sau nefavorabil. Nu ai varianta de a fi neutru, de a te abtine, pentru ca inevitabil vei aluneca fie catre pozitiv, fie catre negativ, fie vei ramane intr-o ambivalenta instabila ce pana la urma se va aseza tot catre negativ. Astfel, in final, oamenii se impart in doua categorii: cei care au expectante pozitive in legatura cu lucrurile necunoscute si cei care au expectante negative. Vestea proasta este ca mecanismul credintei merge prin cel al self-fulfilling prophecy (adica a profetiei auto-implinite), adica daca ai o orientare generala negativa, vei avea un bias catre negativ (daca esti pesimist sau ai asteptari negative, comportamentul, gandurile si emotiile o vor lua pe partea negativa). Fie ca vrei, fie ca nu vrei, emotionalul da tonul; creierul rational (neocortexul) este asezat pe structuri mai vechi emotional-instinctive, si nu invers, astfel ca, intr-o lupta intre emotional si rational, rationalul va pierde.

Revenind la citatul din imagine, ni se solicita sa luam o decizie: fie vom crede ca lucrurile bune pentru noi nu s-au intamplat inca (not yet = nu inca) – si sunt oameni care s-au casatorit si la 80 de ani – , fie vom crede ca lucrurile bune pentru noi nu se vor mai intampla niciodata (no longer = nu mai). Decizia va fi luata intr-o totala lipsa de informatie, pe bajbaite, orbecaind, incercand sa aproximam neaproximabilul. In final, vom fi invingatori sau invinsi, in ciuda faptului ca suntem excelent mobilati la nivel rational. De aici decurg mai multe: superioritatea inteligentei emotionale fata de cea rationala, faptul ca inteligenta (rationala) nu iti garanteaza succesul, faptul ca de multe ori analfabetii conduc si inteligentii muncesc pentru ei, faptul ca in ciuda tuturor incercarilor, vei esua de fiecare data (prin mecanism emotional de profetie auto-implinita) in cazul in care viata o percepi ca fiind “ceva rau“.

Exista un citat frecvent folosit: “cu credinta poti muta si muntii”. Este perfect adevarat, si inca poti determina ca altii sa mute muntele pentru tine, tu doar exprimandu-ti dorinta. Tot ce iti trebuie e credinta pozitiva. 

Evident ca urmatoarea intrebare e: Cum sa am si eu o credinta puternica pozitiva? Si aici revenim in copilarie, acolo unde ai invatat… sa crezi. Primele confruntari cu Necunoscutul apar la varsta mica, atunci cand te lovesti de diverse situatii neplacute pe care nu le poti controla. Daca ai o familie competenta emotional, ea te va inconjura cu iubire, si iti va spune ceva de genul “totul va fi bine!” Este o ineptie, o prostie din punct de vedere rational, o utopie, e evident ca nu totul va fi bine in viata, dar tu, ca si copil, vei prelua acest lucru si il vei programa in inconstientul tau, alaturi de multe alte afirmatii pozitive, optimiste, si alaturi de modelele de comportament pe care le vei vedea in jur. Dar ia imagineaza-ti cum e sa iti divorteze parintii si unul sa plece… in necunoscut! E posibil (nu e regula) ca sa asociezi Necunoscutul cu acel lucru care ti-a luat (sau ti-a rapit) parintele plecat (tu fiind copil si neintelegand ca un adult ce se petrece). Ei, cum ai dori tu sa te legi in mod pozitiv de Necunoscutul care ti-a luat iubirea parintelui respectiv? Pai nu poti. Necunoscutul devine doar o gaura neagra generatoare de anxietate. Exista sute si mii de interactiuni in copilarie prin care copilul si ulterior adolescentul invata cum sa se pozitioneze fata de Necunoscut, dezvoltand in final o credinta pozitiva sau o credinta negativa. Din acel moment, soarta lui e pecetluita, si doar ani de munca psihoterapeutica sau socuri vitale (boala, razboi, etc.) mai pot sa-i modifice credinta de baza.

Crezi ca, traind in societatea romaneasca de azi, copilul tau va dezvolta o credinta pozitiva? Si ce faci tu, parinte, daca ajungi la o concluzie defavorabila?! No longer sau not yet? Nu, nu vorbesc de copil… vorbesc de tine… care ai deja si tu un no longer sau not yet in sufletul tau!

Cand nu stii ce sa faci… ce faci?… Vei face ceea ce crezi

Revenind la exemplul cu partenerul de mai sus, este evident ca cineva care penduleaza intre not yet si no longer pare sa fie cineva care nu s-a hotarat ce sa creada. Pare, dar nu e asa. In timp ce asteapta sa se hotarasca, in timp ce NU cauta un partener mai bun, lasa timpul sa curga pana ce devine PREA TARZIU, adica no longer. Atata timp cat nu vad o strategie (de exemplu, astept ceva anume care tine si de mine, si pana atunci raman in relatia asta), raspunsul la intrebarea respectivului este una singura: Este prea tarziu pentru tine; vei ramane cu partenerul “satisfacator” sau vei ramane singur! Ai o credinta negativa, si chiar daca ar fi mii de posibili parteneri mai buni, “ideali” chiar, pur si simplu nu ii vei vedea, nu ii vei percepe chiar daca s-ar afla in fata ta, pentru ca, remember, credinta e mai tare decat ratiunea!

Pentru a termina intr-o nota pozitiva, exista si posibilitatea de a deprograma structurile creierului emotional, dar asta necesita timp si munca. Si ajutor. De aia oamenii traiesc impreuna si de aia pot relationa. Practic, arhiva de “intamplari negative” din copilarie trebuie depasita de noua arhiva de “intamplari pozitive” din prezent, astfel incat, la un moment dat, omul sa traga o noua concluzie: Totusi… e bine ca traiesc… e bine ca exist… viata poate fi si frumoasa, nu numai amaraciune… pot spera la mai bine!

Am folosit cuvantul “spera“. Speranta are si ea o definitie asemanatoare: Speranta este modul cum ne raportam la abilitatile noastre. E o diferenta fata de credinta. Daca sunt luptator de arte martiale si intru intr-un club in care e posibil sa iasa o cafteala, intru plin de speranta, pentru ca ma pot baza pe abilitatile mele. Credinta mea insa nu e influentata de abilitati ci de ceea ce am decis anterior in raport cu necunoscutul. Cu alte cuvinte, pot intra intr-un club plin de speranta si cineva poate sa intre cu o arma si sa faca victime, conditia mea fizica fiind practic irelevanta. In acel moment al confruntarii cu necunoscutul (voi fi impuscat sau nu?) doar credinta mea ma mai poate salva, iar daca am o credinta pozitiva, voi gasi o solutie, probabil in cel mai inconstient mod posibil.

Sunt frumos, bogat, destept… am toate calitatile! Pot spera la o viata de succes pentru ca am incredere in abilitatile mele! Si totusi…

Deseori ratatii acestei vieti isi gasesc linistea in credinta religioasa, in biserica. Dezvolta o relatie buna cu Divinitatea, “se intorc la Dumnezeu“. Pentru a deprograma credinta negativa nu ai nevoie de o arhiva de “intamplari pozitive” asa cum are nevoie speranta, ci de o arhiva de “intamplari pozitive legate de necunoscut“, iar la varsta adulta asta e mai greu de facut, atunci cand stii multe si te poti informa (adica mentalul te impiedica). Si atunci, a dezvolta o relatie buna cu Divinitatea, care este un alt Necunoscut (nimeni nu o cunoaste, nu a vazut-o, nu stie despre ce e vorba), rezolva de multe ori atitudinea negativa fata de necunsocut, mai ales ca in credinta religioasa Divinitatea e prezentata ca fiind rezonabila, plina de caldura si bunatate. Asta insa merge pentru cei creduli, mai putin educati. Pentru cei mai eruditi, care nu pot fi pacaliti cu basme si care vad Divinitatea intr-un mod mai elevat, filosofic, ca un principiu si mai putin ca pe o identitate (diversi zei traditionali), ramane calea deschisa pentru dubiu, pentru ambivalenta, pentru incertitudini, si doar printr-un efort intelectual si intuitiv sustinut devine posibila o reconciliere si o schimbare a credintei negative mostenite din copilarie cu o credinta noua, pozitiva. Adica, este necesar a se merge “pana la capatul lucrurilor”. 

Advertisements

4 thoughts on “Credinta si Speranta

  1. Da, trist…foarte multe “obiecte” (care se pretind/viseaza “oameni”) utilizabile/re-utilizabile unilateral/reciproc, pe durata mai lunga/mai scurta, pana gasesc alt obiect (ipotetic/potential crezut) mai bun….din frici multiple, mintiindu-se si mintiind si pe celalat…un perpetuum mobile…o minciuna perpetua…

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s