Stând în propria ta lumină

let-it-be

Spuneam in mai multe articole precedente ca rezolvarea complexelor se face prin acceptare, si nu prin cele 3 atitudini clasice: fight (lupta), flight (fuga) sau frozen (resemnare, incremenire, pasivitate). Acceptarea este un proces ce este respins cu vehementa de majoritatea oamenilor, pentru ca este esentialmente emotional si merge impotriva multor convingeri, mai ales in spatiul european. Acceptarea poate fi rezumata in cele 3 afirmatii din poza acestui articol: a lasa lucrurile sa vina, sa existe si sa plece, fara a mai face nici un contact in interiorul nostru. Pentru persoanele perfectioniste, cu apetenta pentru control (printre care ma numar), abilitatea de a accepta ceea ce vine in calea vietii noastre, a lasa totul sa se manifeste si apoi a lasa totul sa plece fara nici un regret, necesita efort de invatare si de lucru cu sinele. In continuare voi prezenta cateva repere despre acceptare, si desi poate parea banal si usor, e departe de a fi asa.

Romania este un stat fundamentalist ortodox, in care religia nu se desprinde decat rareori de la nivelul de superstitie. Din punctul meu de vedere, aceasta e realitatea (prin generalizare). Nu exista rafinament al ideilor, nu exista deschidere la discutii si nici nu se pot purta dialoguri argumentative. Este doar habotnicie si dogmatism. In acest context, a vorbi despre acceptare este un risc.

Crestinismul in intregime foloseste dihotomia bine-rau. Divinitatea este buna si Diavolul este rau. Oameni sunt chemati catre a deveni buni si catre a se feri de a deveni rai. Pentru mine, este o idee primitiva, si nu mai operez de ceva vreme cu ea. Exista doua probleme in aceasta logica a lucrurilor. Prima este ca binele si raul sunt relative, adica acelasi lucru poate fi bun dintr-o perspectiva sau rau dintr-alta. Sau, exact acelasi eveniment poate fi initial vazut ca o nenorocire, dar devenind pe parcursul timpului motorul unei schimbari, ulterior va fi vazut ca cea mai mare binecuvantare. Relativitatea bine-rau complica lucrurile. Evident, exista situatii care nu pot fi decat rele – spre exemplu uciderea unei alte fiinte umane – dar si acest aspect este relativizat de mass-media (vezi uciderea unor dictatori). Pierderea sigurantei legate de ce e bine si ce e rau devine astfel si o problema acuta a zilelor noastre, respunzatoare pentru confuzia generalizata resimtita pe tot intinsul globului. Ce e bine? Ce e rau? Cand albul devine negru si negrul devine alb, unde ne mai sunt reperele?

Relativitatea bine-rau este elegant evidentiata de simbolul yin-yang. E acel simbol circular, cu doua zone ca niste virgule sau lacrimi – alba si neagra – care se misca permanent in jurul axului propriu, fiecare zona avand in mijloc o pata de culoarea opusa. Se poate spune ca in fiecare bine exista un rau si in fiecare rau exista un bine, iar toate aceste lucruri se schimba, sunt in permanenta miscare. Dualismul yin-yang este o filosofie complet diferita fata de crestinism. Raul si binele se intrepatrund, au fiecare cate putin din celalalt si – mai grav – sunt puteri egale, complementare, una nu are sens fara cealalta. Desi tot dualism este, tot dihotomic se gandeste, in filosofia asiatica raul si binele sunt acceptate plenar, nu exista o atitudine de a fugi catre bine si a nega sau a se lupta cu raul. Adica se realizeaza un wholeness, o integrare, a celor doua aspecte opuse. Din acest punct de vedere, filosofia asiatica este net superioara celei semitice (iudaism, crestinism, islam). E doar parerea mea. Asta nu inseamna ca filosofia asiatica nu recunoaste notiunile de bine si rau, ci faptul ca accepta dinamica necesara dintre ele. Si asta mai inseamna ca atunci cand raul predomina in viata unui asiatic, acesta nu va sari ca ars sau se va gandi la concepte gen pacat, ci va lasa sa curga lucrurile, stiind ca pana la urma roata se va invarti si binele va reapare. Evident, pentru ca la un alt moment viitor sa fie inlocuit din nou de rau, si tot asa.

Acest echilibru intre “bine” si “rau” a fost evidentiat si de Jung, elvetian de limba germana, un tip care a calatorit mult, a studiat si a ramas deschis la mai multe curente de gandire si puncte de vedere. El a subliniat o lege generala a psihicului uman: echilibrul. Intotdeauna cand exagerezi ceva intr-o directie, se exagereaza si in directia opusa, pentru a se realiza balansul. Ne aflam permanent pe un continuum intre “bine” si “rau”. Cu cat esti mai luminos, cu atat umbra ta creste. Cu cat exagerezi o capacitate intr-o directie, cu atat, deseori fara sa-ti dai seama, devii opusul in alt domeniu al vietii. Este exact dualitatea yin-yang, aplicata psihicului. Cu cat muncesti mai mult ca sa oferi resurse copilului tau, cu atat mai putin timp efectiv ai pentru ca sa ii dedici. Cu cat cheltuiesti mai multi bani pe lucruri materiale, cu atat mai sarac spiritual devii. Cu cat gandesti mai mult, cu atat simti mai putin, si invers. Cu cat construiesti mai multe biserici, cu atat populatia e mai necredincioasa (in sinea sa) si creste fatarnicia. Cu cat incarci legislatia cu mai multe reguli, legi, amenzi si pedepse, cu atat populatia devine mai delincventa si cauta sa fure mai mult sau sa eludeze creativ legea. Cu cat te apropii de moarte, cu atat traiesti mai intens. Cu cat lucrezi mai mult cu suferinta, cu atat apreciezi lipsa ei. Cu cat mai mult fugi catre ceva, cu atat mai mult se departeaza acel lucru de tine. In orice victorie e si o infrangere. Si exemplele pot continua, inclusiv exemple mai subtile, in care lumina intr-un domeniu al vietii duce la aparitia umbrei in alt domeniu, deseori dificil de constientizat. Cazul profesorului critic cu elevii, care face pe seful la scoala, si care e asteptat de o sotie dominatoare acasa, inarmata cu o tigaie coercitiva tinuta de coada, este clasic.

A doua problema legata de dihotomia bine-rau, alaturi de relativitate si echilibru, este modul cum facem alegeri. In filosofia crestina e simplu: binele e scris in cartile sfinte; raul e precizat tot acolo. Sensul unui bun crestin e respectarea cuvantului din Biblie, fapt care elimina orice dubiu si genereaza certitudini. Si cam aici se sfarseste discutia. E foarte clar ce e bine si ce e rau, ce e de facut si ce e pacat, pedepsele si recompensele. Oricat de absurda devine viata, oricat de evident devine faptul ca Divinitatea nu e nici iubitoare si nici dreapta (vezi razboaie, atrocitati, care sunt tolerate cu serenitate – pentru a da doar un exemplu), solutia este una singura: rugaciunea, reafirmarea credintei, supunerea fara discutie la orice. Nu intamplator au aparut reforme religioase si nu intamplator exista atei, mai ales in tarile cu inclinatie catre filosofie (lumea germana, in special). Religia de sorginte semitica nu poate da un raspuns satisfacator absurdului vietii, motiv pentru care fie e exagerata habotnic, fie e repudiata in ateism.

Alegerile in mentalitatea asiatica se fac altfel. Si acolo exista texte sacre, dar emana din ele foarte multa seninatate si acceptare. Ca si in psihologie, se considera ca avem in noi toate capacitatile – absolut toate – si putem alege sa folosim orice – cu rezerva ca accentuand o abilitate intr-o directie, ea va genera umbra corespunzatoare. Alegerile nu se mai fac intre bine si rau, ci se fac alegeri de directii de dezvoltare. Sunt alegeri valorice, deseori conditionate de istoria personala a fiecaruia. Si in ceea ce se scrie actualmente in zona de leadership, se precizeaza aceleasi modalitati de alegere: valorile personale. Cum nu mai exista carti sacre si directii de urmat, propriile valori devin ghidul interior dupa care alegem, iar propria constiinta este singurul critic. Cum a fi in contact cu valorile proprii este un exercitiu dificil pentru multi, rezulta haosul din jur in aceasta era, in care “Cuvantul Domnului” a fost inlocuit cu “Vointa Proprie”. Tot legate de aceasta noua atitudine, apar cuvinte din vocabularul existentialist: Responsabilitate, Libertate, Singuratate, Timp, Viata, Moarte.

Practic fiecare persoana a acestei noi ere reprezinta o “carte sacra” distincta, ce este cunoscuta gradual de cei din jur. In timp ce vorbeste, persoana face cunoscute principiile sale de viata, iar din actiunile sau non-actiunile sale putem ghici valorile personale. Situatiile de confuzie nu mai sunt rezolvate raportandu-ne la cartile sfinte, la codul moral colectiv, ci la ce considera persoana ca e bine sau rau, adica la codul moral individual. Ceva este bine sau rau functie de valori si ierarhia lor; spre exemplu, daca iubirea este o valoare mai importanta pentru mine decat fidelitatea, a insela pe cineva ramane un lucru bun si pozitiv pentru mine, pentru ca imi traiesc valorile, chiar daca dupa multe traditii colective acest lucru este considerat “rau” sau “pacat”. Pe de alta parte, a ramane fidel partenerului si a trai o iubire platonica fata de altcineva devine un lucru “rau”, desi dupa majoritatea normelor sociale se poate considera ca fac “bine”.

Mai jos propun cunoscatorilor de limba engleza un text fantastic scris de Lao Tzu – Tao Te Ching. Exista multe traduceri si in limba romana, dar savoarea se pastreaza mai bine in engleza. E filosofie taoista, care sta intr-un fel la baza a ceea ce am scris mai sus. E un mod de viata foarte diferit de doctrina crestina. Sunt sfaturi spirituale dar si percepte politice non-directive si totusi eficiente, despre arta de a conduce oamenii folosind echilibrul si relativitatea bine-rau. E un text scris sub forma unui poem, dar textul original chinez nu foloseste semne de punctuatie, ceea ce genereaza o ambiguitate a traducerilor, un fel de “sala a oglinzilor”, subliniind inca o data, prin structura, relativitatea a orice. Multe citate isi gasesc originea in aceasta lucrare, si multe interpretari eronate pornesc tot de aici. E un text foarte subtil.

Il puteti gasi aici: https://cezarspace.wordpress.com/lao-tzu-tao-te-ching

Tao Te Ching nu e un text ce se intelege la prima citire. E un text ce se reciteste de multe ori pentru a patrunde sensurile. El ofera o solutie pentru o mai buna acceptare a vietii intr-un cadru total diferit. Titlul articolului meu poarta in el un citat cunoscut din filosofia taoista, dar si un oximoron realizat prin alaturarea a doua aspecte contrare: a umbri propria lumina. De multe ori, incercand prea mult sa facem ceva, focusandu-ne prea mult pentru a obtine ceva, fiind obsedati, putem ajunge sa ne auto-impiedicam, din prea mult “entuziasm”, din exces, auto-sabotandu-ne. Lao Tzu ofera o cale de a iesi din acest cerc vicios, de a ne ridica deasupra conceptelor de bine sau rau, de a lasa viata sa se desfasoare in ritmul propriu, intrinsec, de a lasa totul sa curga… 

Citeste si: https://cezarspace.wordpress.com/2013/11/19/chance-malchance-qui-peut-le-dire

Advertisements

One thought on “Stând în propria ta lumină

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s