Sinele

MultiTouch

Esti in concediu. Dormi un somn neodihnitor intr-un pat strain de hotel. Stii ca esti adormit si totusi te trezesti la intervale neregulate, framantandu-te sa gasesti solutia perfecta, ideala, la problemele tale. Te trezesti, ramai cu ochii inchisi, te gandesti, apoi adormi din nou, pentru a te trezi dupa alte cateva minute.

Te intrebi care este sensul vietii. Te intrebi care este adevarul ultim. Te intrebi care este motivul pentru care venim pe lume si, mai ales, motivul pentru care inca mai suntem pe lume. Iti petreci majoritatea clipelor inotand prin cea mai neagra alienare, atingand fundul gropii de potential si intrebandu-te ce se afla dincolo de acest fund…

Faci asta de ceva vreme. Ai senzatia de saritura in abis care nu se mai termina. Si doar stiai ca nu e bine sa privesti Abisul in ochi…

Dupa o vreme visezi un cer instelat. Il contempli si dintr-odata apare in mintea ta ideea ca poate nu-ti pui intrebarea corecta. Deseori, cand nu ajungi la un rezultat cu o cautare, ai invatat sa faci reframing, adica sa schimbi perspectiva. Cumva iti aduci aminte de asta… ca poti darma un intreg sistem filosofic daca nu raspunde la pragmatismul situatiei.

Si daca nu exista un Adevar Ultim? Si daca nu asa se pune problema? Ce inseamna adevar ultim pentru tine? Sinele, nu? Spiritul. Acea scanteie divina despre care vorbesc toate traditiile spirituale. Si daca totul este o minciuna? Si daca nu exista? Si daca ateii au dreptate?

Iti trece prin fata ideea ca este greu sa stai nemiscat pe bicicleta dar este usor sa mergi cu ea. Unii oameni isi gasesc echilibrul stand, altii isi gasesc echilibrul pedaland, aflandu-se in continua miscare. Nu conteaza scopul, conteaza sa pedalezi. In acelasi timp in minte iti apare o teorie din fizica quantica: materia apare uneori cu valente de particula, alteori cu valenta de unda. Si daca acelasi lucru se aplica Sinelui tau? Ce-ar fi daca uneori ti se pare ca esti “ceva” si alteori nu, pentru ca acel “ceva” se transforma intr-o curgere, intr-un mers pe bicicleta, intr-o devenire, intr-un proces… Si ce-ar fi daca substantivul devine verb, si ceea ce numeai tu “Identitate” sau “Sine” sau “Self” devine “Proces” sau “Dinamica”?

Ce-ar fi daca “tu nu existi” ci “tu devii”?

Cerul instelat dispare si te trezesti in bezna. Meditezi cateva clipe la ceea ce ai gandit in vis. Iti aduci aminte de yoghinii care dupa ani in sir de izolare in care isi curata mentalul de tot ceea ce ar putea fi gand, emotie sau senzatie corporala, ajung in fata unui ecran mental, in fata unui Proces al Sinelui, pe fundalul caruia apar din nimic ganduri, emotii si senzatii, dupa care dispar din nou in neant. Acei yoghini si-au pus intrebarea “cine sunt eu?” si si-au dat seama ca… ei nu exista… ci doar Matrixul, campul de constiinta, este adevarul ultim… un proces care nu are inceput si nu are sfarsit, care este amorf dar din care se poate naste orice… intrand bine de tot in descrierea conceptului de Tao…

Te pomenesti gandindu-te la ce ai invatat din carti: fiecare are o Persona, o masca. Si ce-ar fi daca tu insuti esti masca? Si ce-ar fi daca ai realiza ca ceea ce crezi ca esti tu nu este de fapt decat un construct, o structura tampon generata de procesul constiintei tale la interfata cu lumea fizica, cu ceilalti. Si ca orice masca, esti gol, lipsit de substanta si de viata. Iar adevaratul “tu” este in alta parte, ascuns, misterios, nevazut dar banuit… Cum ar fi pentru tine sa vezi ca esti doar o simpla masca, care este folosita de altcineva sau altceva, o masca ce are o imensa frica de vid si de moarte, poate pentru ca acest lucru este chiar adevarul, ca orice masca are un inceput si un sfarsit, si da, va muri, va fi aruncata, va deveni nefolositoare pana la urma? In momentul acestei consientizari, frica de moarte ti s-ar parea absolut legitima, dar ai reusi sa accepti moartea ca si eveniment normal pentru un Sine ce se debaraseaza de o masca purtata prea mult…

Strigatul unei bufnite te intrerupe din sirul de ganduri. Esti inconjurat de bezna din toate partile. Stii insa acum ca ai pus o intrebare neprofitabila: “cine sunt eu?” Nu vei afla niciodata, asa cum masca nu va afla niciodata adevarata natura a celui ce s-a deghizat cu ea. O intrebare profitabila ar fi: “ce devin?” sau “ce vreau sa devin?” Dar asta nu o hotaraste masca, ci cel ce se ascunde dupa ea…

Te intrebi cine este cel care “te traieste”. Ce stii despre el? Ce ai aflat de la ceilalti oameni care l-au cautat si ei la randul lor? Singurul lucru care iti vine in minte este ca Sinele are o mare pasiune pentru experientiere: vrea sa traiasca multe emotii si multe senzatii, sa fie pus in situatii diverse, sa fie provocat, sa experimenteze. Orice altceva, orice alta caracteristica, nu tine la o analiza mai serioasa. Te uiti si la lume, la toata civilizatia umana: acelasi pattern de experimentare senzorial-emotionala. Evantaiul de experiente este din ce in ce mai diversificat si mai rafinat, dar experientele brutale gen foamete, sclavie, boala, abuz, crima… raman oricand disponibile. Totul se complica, totul evolueaza, pastrand insa reminiscente ale trecutului.

Te pomenesti intrebandu-te ce mai stii despre acest Sine misterios. Iti treci prin filtru viata, in cautarea evenimentelor inexplicabile, a miracolelor. Cauti amprenta Nevazutului, acea atingere a sansei, a norocului, a probabilitatilor rasturnate. Observi surprins ca au fost lucruri aparent imposibile care au aparut din exterior dar si lucruri aparent imposibilie pe care le-ai facut tu insuti. Cuprinzi in memorie toata viata ta de la inceput pana la sfarsit si exclami, oarecum surprins: “tot eu(el) am(a) fost!” Uneori Sinele tau te-a ajutat prin tine insuti, alteori te-a ajutat din exterior si prin altii. A aparut si a disparut, iar tu, in viteza ta nebuna, nici nu l-ai remarcat. Intr-o clipa iti dai seama ca Sinele tau este si in tine si in exteriorul tau, constientizezi ca este peste tot si permeaza orice. Devii pantheist. Nu mai poti trasa o linie intre ceea ce este in tine si ceea ce este in exteriorul tau, pentru ca totul pare sa functioneze integrat, coordonat, dupa o logica necunoscuta tie. Si iti vin in minte acele forme geometrice din spatiile 4D, 5D, etc., care penetrau spatiul obisnuit 3D simultan in mai multe locuri, fiind practic acelasi lucru dar aparand distinct, ca niste obiecte separate, pentru observatorul din 3D. Si iti mai aduci aminte si de multe traditii mistic-religioase care spun ca “Tat Tvam Asi”.

In tine se naste o frica: oare sunt nebun? Oare cineva din exterior ar intelege ceea ce inteleg eu acum? Nu poti face altceva decat sa testezi ceea ce ai descoperit, ca un om de stiinta. Iti spui ca Sinele tau este dinamic, nu static, si ca merge intr-o directie doar de el stiuta. Daca te opui – cum ai facut-o de multe ori – suferi. Si atunci hotarasti sa-ti pierzi iluzia de control: nu tu hotarasti ce se va intampla, mergi acolo unde ti se deschide drumul sau iti deschizi tu drumul, ai grija de tine si ramai rezonabil (pastrand controlul normal, sanatos, adica te uiti cand traversezi strada), si, cel mai important, nu iti mai pui intrebari neprofitabile de genul “de ce?” sau “cine sunt?”. Si, tocmai pentru ca Sinele tau pare un proces dinamic, te lasi sa curgi, faci tot ceea ce poti din mers, pentru ca stii ca sensul se naste din actiune, ca un produs secundar, si nu din constientizare sau adevar absolut. Iar cand simti ca te apuca frica si nu mai vezi nici o varianta de scapare, iti aduci aminte ca esti doar o masca, si – lucru dificil pentru o fiinta preponderent rationala – inveti sa ai incredere in tine – nu in tine-masca, ci in tine-Sinele, in Misterul ce se afla dincolo de ceea ce stii.

—–

Textul a fost scris intr-o tehnica mai deosebita – naratiune la persoana a doua.

Imaginea arata o aproximare a ideii de Sine: o mana 3D atingand un touchscreen 2D. Pentru o fiinta aflata in 2D, atingerea cu mai multe degete a planului ar putea fi descrisa ca aparitia mai multor evenimente (vieti) independente, dar pentru un observator din 3D este evidenta legatura dintre evenimente, respectiv degete ale aceleiasi maini (Sinele). De remarcat ca degetele doar ating planul touchscreen-ului, nu apar in planul realitatii 2D, dar pot fi intuite.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s