Acum

Take my heart

Ochii albastri ai prietenului meu ma tintuiesc atent. Niste ochi de un albastru ireal, ochi care nu se gasesc prin partile noastre. Privirea lui ramane calma indiferent de ceea ce spune, ca si cand totul – chiar si viata insasi – ar fi un joc de copii.

– Am obosit, prietene… Oare unde gresesc? Vad ca merg in cercuri. Cercuri care ma poarta pe meleaguri straine, cercuri care ma poarta departe de casa si de putinii mei prieteni. Plec confuz si ma intorc confuz. Si un soi de disperare isi face loc in inima mea, disperarea ca aceasta stare s-ar putea permanentiza, ca ar putea dura toata viata care mi-a mai ramas…

Imi pun privirea in pamant cateva momente, dupa care o ridic din nou spre el. Puncte negre, filamente ca niste liane, stelute sclipitoarea se suprapun peste imaginea lui. Il privesc prin niste ochi bolnavi in care plutesc o multitudine de gunoaie…

– Am vrut sa ajut aceasta tara. Am scris mult, am fost o scantie de lumina intr-o bezna de nedescris. M-am zbatut, am abandonat, am revenit, acum nu mai pot…

Dau sa plang dar nu pot. Fata imi ramane impietrita. Nu mai am lacrimi si acesta e unul dintre motivele pentru care ochii imi sunt bolnavi. Vreau sa plang si nu pot. Simt cum ma repliez automat in alte cateva clipe si il privesc iar senin, de parca nici nu ar fi fost vorba despre mine.

Prietenul meu incepe sa vorbeasca. Vorbele ii curg lent si calm. Ii lipseste patima care ma caracterizeaza pe mine. Pur si simplu spune lucruri de un bun-simt desavarsit.

– Amandoi stim ca problema e la tine. E o problema pe care o porti oriunde te duci si nu e influentata de nimic. Este dificultatea de a lua decizii definitive. Si asta se intampla pentru ca poti vedea foarte multe modalitati in care o situatie se poate dezvolta. A putea sa vezi in viitor este o abilitate rara dar este si un dezavantaj atunci cand o folosesti in ceea ce te priveste pe tine personal. E adevarat ca incerci sa te pozitionezi cat mai bine in aceasta viata, asa incat sa ai experiente cat mai satisfacatoare. Stim amandoi ca va veni o foamete si o criza financiara. Stim amandoi ca lumea sa va radicaliza cumplit pe masura ce se globalizeaza, pentru ca valori si traditii foarte diferite se vor ciocni violent. Si stim amandoi ca Romania va ramane un „safe heaven” datorita primitivismului, a resurselor neexploatate si a xenofobiei latente a populatiei. In final, stim amandoi ca ai facut mutarea de a reveni in tara pentru a fi la adapost de ceea ce stim ca va veni destul de repede. Am fost amandoi in strainatate si am vazut criza acuta de leadership si lipsa de viziune a Vestului. Asadar, lucrurile sunt cunoscute, nu?

Incuviintez. Asta e situatia.

– Problema ta nu este legata de perceptia realitatii. Problema ta e legata de decizii. In fiecare zi ai macar o decizie de luat: Are rost sa te ridici din pat? Si ca sa iei o decizie corecta, mai ai nevoie de cateva elemente la care poate ca nu te-ai gandit…

Imi fixeaza din nou privirea si ma intreaba cu o voce clara si sigura.

– Ca sa poti sa ai o casa a ta, o masina, bani pentru calatorii in toata lumea – lucrurile pe care stiu ca ti le doresti – de cati ani ai nevoie pentru a lucra in Romania? Stim amandoi ca nu vor fi variatii importante ale salariului, care e posibil sa si scada in caz de criza financiara.

Imi scot mobilul, aleg valoarea minima a unei case si a unei masini decente, scad din salariu cat imi ramane dupa ce platesc toate cheltuielile lunare, si impart suma necesara la profitul fiecarei luni. Ma uit la rezultat, apoi ridic incet privirea catre prietenul meu.

– Am nevoie de 40 de ani…

O tacere coboara peste noi. Imi dau seama ca, facand ceea ce fac acum, din meseria pentru care m-am pregatit 12 ani, abia cand voi avea 74 de ani voi putea cumpara ceea ce imi doresc. Si asta in cazul in care as ramane singur, pentru ca daca as avea o familie sau un copil… Fac calculul din nou… Intorc ecranul mobilului catre prietenul meu pentru ca nu mai pot pronunta. Pe afisaj sta concluzia: 80 de ani. Am depasit cu mult durata unei vieti indelungate… La 114 de ani imi voi permite sa am ceea ce imi doresc…

Intre noi se lasa linistea. O liniste clarificatoare si calma. Stim amandoi ca schimbari in bine sau in rau pot aparea de-a lungul timpului, dar totusi orizontul asteptarilor este unul extrem. Ca sa reduc 40 de ani la 10 ani, am nevoie de un salariu de cel putin 4 ori mai mare, lucru imposibil in Romania. Doar daca as face altceva in afara de profesia mea curenta… ceva pentru care sa fiu platit regeste… Dar ce?

– Cezare… te-ai nascut sclav intr-o tara de sclavi. Nu a fost alegerea ta sa vii aici. Desi tara e bogata in resurse, ai nevoie de bani pentru a dispune de ele. Ai crezut ca daca vii aici vei fi la adapost, dar in aceasta lume ai nevoie de bani pentru a razbate, iar tu nu ii ai si nu ii poti produce suficient de rapid pentru a ajunge sa te bucuri de rezultate in timpul vietii tale active. Iar la batranete nu cred ca te va mai bucura faptul ca ai ceea ce ti-ai dorit in momentul in care esti cu un picior in groapa. Cei pe care ii vezi acum ca detin resursele acestei tari sunt adevaratii invingatori. EI AU INVINS VIATA, AU INVINS TIMPUL! Ei se bucura de tot, ACUM! Nu conteaza ca vor intra la puscarie cand vor fi batrani; pana atunci se vor fi bucurat de toate placerile pe care viata le va fi oferit. Ce mai conteaza o mica suferinta de cativa ani la batranete in inchisoare cand ai avut practic pe parcursul intregii tale vieti lumea la picioarele tale?! Cuvantul cheie este ACUM. Nu conteaza ca vei avea ceva in viitor! Conteaza daca ACUM ai sau nu ai ceea ce iti doresti! Iar tu nu ai nimic din ceea ce iti doresti… Asta e esenta principiului de a trai in prezent!

Il ascult in timp ce vorbeste. Vad cum ochii i s-au insufletit. Dincolo de privirea senina il vad intristat ca ma vede in aceasta situatie de indecizie, in care nu stiu ce e mai bine de facut… Vad cum calmul i se asterne din nou pe fata. Ma priveste din nou senin.

– E foarte important sa intelegi ce poti si ce nu poti controla in aceasta viata, Cezare… Tu incerci sa schimbi lumea dar e mai important sa iti schimbi tu perceptia asupra acestei lumi. Situatia ta este ceea ce este; viata ta este ceea ce este; tara ta natala este ceea ce este. Nu are rost sa mai analizezi la nesfarsit, realitatea este ca la 70 de ani vei avea ceea ce iti doresti acum, asta in cel mai bun caz. Iar tu traiesti ACUM, nu peste 70 de ani. Iar viata te invinge cu fiecare zi trecuta in care nu esti multumit de tine sau de ceea ce traiesti… Nu vei lua nimic din aceasta viata cu exceptia experientelor emotionale traite. Actualmente tu acumulezi doar experiente emotionale din categoria frustrarii, tristetii, angoasei. Stiu ca iti este dor… iti este foame… de iubire, de bucurie, de emotiile asa-zise pozitive. Dar acestea nu pot sa apara pe un fundal al unei realitati sumbre. E adevarat ca poti gasi frumusete, iubire, prietenie, umor… si in Romania, dar cu mare probabilitate dezamagirea ta referitoare la acest popor este prea mare pentru a-ti permite sa il mai privesti, intr-o zi, intr-un alt mod.

Stiu ce vrea sa spuna. As putea teoretic sa fiu fericit in Romania, dar practic nu mai pot suporta; e greu sa vindeci rana lui Prometeu cand trebuie sa stea legat si vulturul vine sa-l ciuguleasca la ficati in fiecare zi…

– Va trebui sa-mi asum iarasi dorul de tara, nu? Nu cred ca mai pot…

Privirea de un albastru scandinav ma priveste blanda. Aud doar un singur raspuns:

– Lumea asta este doar pentru cei care pot!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s