Unde e sotia ta?

Vegvisir

Suntem asa de aproape ca ii simt rasuflarea. Se uita atenta la mine, imi urmareste fiecare miscare fina a fetei. La randul meu ma uit la stralucirea din ochii ei si raman o clipa fascinat de frumoasa si delicata culoare maro a ochilor ei caprui.

O tin pe genunchi ca sa poata sa ajunga mai usor la fata mea si la urechile mele de care a agatat mai multe clame de par pe care le leaga una de alta, in serie si in paralel. Imi pune cercei. Se uita atenta daca sunt simetrici, daca nu sunt prea multe clame colorate intr-o parte sau in alta. Deja am niste cercei ce imi atarna pe umeri si zornaie cand misc capul. Ma cam dor urechile de la greutate dar nu zic nimic, pentru ca un barbat nu se plange de la asa ceva si pentru ca vreau sa-i fac o placere. Drept pentru care incepe sa-mi atarne panglici de bratele ochelarilor. Pentru simetrie. Si pentru ca sa ma asortez cu cerceii. Eu m-am abandonat cu totul in voia creativitatii ei, nu stie inca dar ar putea sa faca orice cu mine. Raman vrajit uitandu-ma la ea. Poate si un pic tamp…

Scena asta „compromitatoare” se intampla la biroul meu din spitalul de nebuni. Nu e nimeni in sala de asteptare dar cred ca as avea mari dificultati sa explic ce facem. Cel mai potrivit raspuns ar fi ca ne prostim. De fapt ea se joaca. Doar eu ma prostesc. Sau ma las prostit… Destul cu judecatile de valoare!

Imi zice ca m-a facut mai frumos decat sunt. Rade. Mai zice ca o sa ii placa sotiei mele. Apoi face o pauza…

„Cezar… Unde e sotia ta?”

Zambesc. Pune o intrebare nevinovata pentru o fetita de varsta ei. Eu insa simt cum ma compartimentez. O parte din mine incepe sa urle. Urletul imi strabate toata fiinta si face un zgomot asurzitor. O alta parte din mine e surprinsa de reactia mea si de intrebarea pusa. O alta parte din mine cauta febrila un raspuns decent, atat pentru mine cat si adecvat pentru ea. In fine, alta parte isi pune intrebarea filosofica: unde e sotia mea?

„Sotia mea e departe… in Romania…”

Subconstientul a raspuns inaintea mea. Percep ca am vorbit deja, dar cu o intarziere de o secunda. Raspunsul a fost dat complet inconstient, nu mai am ce sa fac, nu mai pot da inapoi. Mintea mea constienta revine la post, incercand sa vada ce mai e de spus, daca mai poate fi dres ceva…

„Si nu ti-e dor de ea?”

„Ba da!”

Pune ochii in pamant jucandu-se in continuare cu ceva, dar deja nu o mai vad… Sunt in interiorul meu unde bate un vifor ingrozitor. Ce stie ea ce greu imi este aici? Ii pasa cuiva ca sotia mea e in Romania? Oare se pune cineva cu adevarat in locul meu? Poate oare cineva sa isi imagineze cum este sa fiu… eu?

Urechile ma pisca ingrozitor de la „cerceii” prea grei. Revin in exterior si in realitate. Ridic privirea si observ ca s-a apucat sa se uite la desene animate pe celular. Scap ieftin si fara explicatii despre sotia mea. In cateva minute mama ei va ajunge in biroul meu si o va lua acasa. Nu o va mai aduce restul saptamanii. Apoi va incepe scoala. Viata va incepe sa galopeze iar. Telefonul va suna pana la urma, bolnavii vor incepe iar sa curga prin usa deschisa, soarele va rasari si va apune, dimineata voi vedea din ce in ce mai multe fire albe in oglinda…

Chiar… unde e sotia mea?

Raspunsul e invariabil unul singur: in Romania.

Poza articolului este Vegvísir, un simbol magic islandez menit sa ajute pe purtator sa isi gaseasca calea prin apele tulburi.

Citeste si: https://cezarspace.wordpress.com/2015/05/09/romania-o-tara-muribunda

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s