România, o ţară muribundă

Ma uit la fetita de cativa anisori ce se joaca in fata mea. Vesela, gingasa, lipsita de griji. Intr-un colt al sufletului meu o unda de “je ne sais quoi” se zbate sa imi spuna ca mi-as dori si eu o fetita ca ea. Ii zmbesc. Pentru cateva clipe sunt furat de emotie si limbajul corporal imi tradeaza trairile.
Sunt intr-un parc de distractii de pe frontiera franco-germana, sunt inconjurat de copii si de parinti. E bine. E veselie in aer. E o atmosfera de pace si tihna.

“César, tu viens avec moi?”

Imi spune sa vin cu ea sa ne jucam impreuna. Dar stai! A vorbit in franceza!
Cand esti in strainatate iti dai rareori seama in ce limba vorbesti. Cel putin asta se intampla cu mine. Esti intrebat intr-o limba si, pentru ca te-ai obisnuit sa gandesti in limba respectiva, nu mai faci traducerea.
Imi inhib reflexul de a-i raspunde in franceza. O dau pe romaneste. Resimt un efort de a-mi cauta cuvintele in limba mea materna.

De 25 de ani, milioane de romani au plecat in strainatate. Cand esti in tara si auzi discutiile de la tv sau dintre oameni, ai senzatia ca exista 2 tari: Romania si Diaspora, o alta Romanie in afara granitelor. Cand esti afara insa, vezi altceva. Vezi ca diaspora, incet-incet, este asimilata. E firesc. E natural. E dureros.

Daca printr-un mijloc supranatural ai putea rechema inapoi in Romania toate familiile de romani plecati in strainatate, ai observa ca cei ce se reintorc nu mai sunt cei plecati. Treptat, cand esti afara, te alienezi, te instrainezi. Ai deja repere in locul unde traiesti, poate esti – cat-de cat – integrat la locul de munca si inconjurat de vecini si prieteni. Reintors in Romania te-ai simti perdu… pierdut… Si apoi, ai avea la ce sa te mai intorci? La ce? La niste ruine? Ruine dragi, amintiri, oameni, parinti lasati in urma si in trecut, dar totusi ruine, locuri care isi pastreaza doar o relevanta emotionala dar sunt lipsite de aspecte practice, rationale… Nu, nu mai ai la ce sa te intorci! Mergi inainte, catre un viitor la care poate ca nu te gandesti sau nu-l imaginezi in detalii precise…

Dar despre fetita din fata mea ce putem spune? Are cativa anisori. Curand va uita si cele cateva amintiri pe care le are despre Romania. Locul de nastere va capata un contur flu, vag, va deveni mai curand un concept decat o realitate.

“O data sau de 2 ori pe an ma duc in Roumanie sa-mi vad bunicii si prietenii. Cat? Pai vre-o deux semaines… doua saptamani… Da, ma simt bine cu ei acolo, ça va…”

Timpul trece, generatiile se schimba, cei plecati nu se mai intorc. Foarte putini revin, sunt unul dintre ei. M-am intors doar pentru a vedea ca decizia de a pleca a fost una buna. Nu, nu am la ce sa mai revin. Problema e insa alta: sunt in jur de 4 milioane ce nu se vor mai intoarce. Copiii lor nu vor mai reveni cu siguranta. Nu ne mai permitem sa traim cu luxul de a ne imagina ca Romania se va trezi, va deveni prospera, va fi un nou “tigru irlandez”. Si chiar daca va deveni asa ceva, va fi prea tarziu pentru 4 milioane de plecati. Risca-vor ei o noua dizlocare din societatea ce i-a primit, i-a ajutat, le-a dat o paine? Vor putea oare copiii lor deja de varsta scolara sa-si lase prietenii si sa vina intr-o Romanie la fel de straina precum e strainatatea pentru noi? Putem miza pe idealismul si romantismul de salvatori al unor copii educati in spiritual pragmatic si obiectual al Vestului?

Cati dintre acesti copii vor mai pastra in suflet identitatea de roman dupa ani si ani de educatie in sistemul din Vest, in alta limba si, mai ales, cu alte valori? De fapt, cati dintre ei vor mai putea vorbi romaneste si nu se vor multumi doar sa inteleaga? Peste inca o generatie, cati dintre ei credeti ca isi vor invata copiii limba bunicilor?

Totul ar fi bine daca cei plecati afara nu ar fi fost cei mai buni, cei mai curajosi, cei mai pragmatici. Din punctul meu de vedere, cei care au ramas in tara sunt cei care au gasit modalitati de a supravietui cu orice pret, facand compromisuri imense cu aspectele morale. Mai pe sleau, cu exceptia unei minoritati de profesionisti, minoritate care nu are nici o putere si nu e interesata de a schimba ceva, restul populatiei din tara e formata din smecheri si victime. Victime care muncesc ca niste slugi si spera la un salvator providential, inspirat religios, care sa le spele pacatele prin sacrificiul personal si sa le scuteasca de la cel mai mic efort de libertate sau eliberare. Smecheri care calca pe toti in picioare pentru satisfactia proprie si iluzia de a detine, efemer, puterea.

Intrebare: Ce poti face cu astia?

O tara isi pastreaza individualitatea doar prin varfurile de lance, prin cei mai capabili si mai destepti. Mai ales o tara mica asa cum e Romania. Faptul ca avem inca un confort de cateva milioane de oameni intre granite nu inseamna nimic. Si in tarile din Africa exista populatii numeroase ce servesc drept carne de tun datorita inculturii si deresponsabilizarii. Fara creiere, fara profesionisti, fara oameni de valoare, ceea ce a insemnat civilizatia romaneasca se apropie de sfarsit, cu fiecare an si cu fiecare generatie noua absorbita in malaxorul de suflete al Vestului.

Suntem pe moarte. Suntem prea beti ca sa vedem asta. Sau suntem prea concentrati pe placerile prezentului. Noi, cei de afara, si voi, cei din tara, in egala masura.

Simt cum o manuta fina si delicata ma trage catre locul de joaca. Ies rapid din visare, atent ca sa nu-mi simta neputinta imensa fata de viitorul ei de care sunt si eu, prin ceea ce nu fac, responsabil.

Advertisements

2 thoughts on “România, o ţară muribundă

  1. Pingback: Unde e sotia ta? | Cezar Danilevici

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s