Noi

In Romanian Language.

Ma uit la tipul din fata mea. Un tip absolut normal. Ceilalti il vad un mare psihopat. Asta ma intriga. Fiecare dintre noi e un psihopat mai mare sau mai mic, daca ne cautam bine. Ii studiez miscarile, ii urmaresc privirea, totul de sub masca mea obisnuita de tip banal, parca tot timpul picat din alte lumi. Asta il relaxeaza si il face sa ma treaca cu vederea, ceea ce imi convine de minune.

Tipul e unu’ dintre cei mai bogati oameni din zona. Nu am mai fost in preajma unora de genu’. De obicei, astia se inchid in castele sau vile, pun caroseria unor masini scumpe intre ei si ceilalti. Asta se misca printre oameni pe jos, e un tip foarte accesibil. Ma cuprinde curiozitatea de a-l cunoaste, de a invata un pic de la el, din felul cum face lucrurile. De regula, daca nu ai modestia de a invata de la oricine, absolut oricine, atunci esti probabil prea mandru si vei pierde mai devreme sau mai tarziu. Asa ca imi propun sa invat de la el… prin observatie… adica, mai pe sleau, imi propun sa fur meserie. Asta presupune sa incetez sa judec orice ar face el, sa nu privesc la el in termeni de bine sau rau, sau psihopat-nepsihopat. Pana la urma, tipul a facut avere cumva, iar eu vreau sa aflu cum. Iar avere inveti sa faci de la cei bogati, nu de la cei saraci…

Imi dau seama rapid ca omul e in expansiune continua. Incepe tot felul de proiecte, si chiar in timp ce se deruleaza proiectele actuale el face altele. Cumva, toate se suprapun. Astfel de oameni sunt rari. Si practic imposibil de distrus, pentru ca tot timpul au pregatit ceva nou pe rol, tot timpul exista altceva pe cale sa devina. Recunosc stilul de scatter-minded. Exista 2 tipuri de oameni creativi: unii care au 100 de idei in fiecare zi si care au nevoie de cineva sa ii organizeze, iar altii sunt cei care se uita la un haos si au o singura idee care organizeaza totul in jurul ei, inglobeaza totul si e solutia perfecta pentru tot. Omu’ asta e din primul tip.

Biroul lui nu exista. Adica, ar fi ceva, dar e de fapt o sala care e folosita la orice, intr-o dezordine inspaimantatoare. Din experienta stiu insa ca va gasi in dezordine exact ceea ce are nevoie la momentul potrivit. Nu ma insel. Nimic nu scapa, nimic nu e la intamplare. In afara de sala respectiva, se pare ca biroul lui este oriunde. Biroul lui merge cu el, ca un cort pe care il construiesti, stai in el o vreme, dupa care il faci bucati si il iei in spate. Ocazional, acest birou apare pe holurile companiei, sau in locuri greu de imaginat. In general, pozitia biroului e data de vocea puternica a tipului, dupa care toti angajatii se orienteaza la fel cum se orienteaza pilitura de fier dupa un magnet.

Deja tabloul e descurajant pentru majoritatea. Tendinta de a-l clasifica si a merge mai departe e foarte mare. Totusi eu il ascult in continuare. La un moment dat, ma pomenesc ca omul spune ceva de genu’:

„Multi zic despre mine ca sunt bogat si multi ma si urasc pentru asta. Dar stii care e secretul meu? Compania asta nu sunt eu. Eu sunt doar reprezentantul ei, acea tinta in care trag toti. Compania asta suntem noi, toti cei care facem parte din ea. E nevoie de unu’ ca sa conduca, adica eu, dar tot ceea ce exista e pentru ca toti muncim ca acest lucru sa fie posibil.”

Pun pariu ca 99% dintre cei care ar auzi acest discurs ar spune ca e demagogie, ca nu e adevarat, ca e praf aruncat in ochii prostilor. Tipul insa minte cu adevarul. Adica iti spune adevarul in fata fiind sigur ca nu vei crede o iota.

Ma uit la tipul care tocmai a deconspirat secretul succesului sau in modul cel mai simplu. Pare foarte firesc. E sigur ca nu m-am prins. Cine ar crede ca, intr-o tara in care toti sunt pentru ei insisi, in care interesul personal a dus la distrugerea unei intregi natiuni, cineva ar fi diferit? Pai tocmai din cauza asta suntem o tara saraca! Si tocmai din cauza asta el e bogat!

Cuvantul magic e NOI. Nu EU. E simplu.

Il urmaresc o vreme cum se comporta cu angajatii. Pare dur, dar de fapt are grija ca toata lumea sa fie multumita. Ii place armonia, dar da senzatia ca nu are probleme cu conflictele. De fapt, din ce povesteste, a intrat in conflicte cu multa lume, care nu a putut niciodata sa-l inghita. Nu ma mir. Creativitatea lui, curajul cu care abordeaza provocarile, toate astea enerveaza pe cei care nu le au. Invidia nu face decat sa adanceasca prapastia dintre el si restul.

Si mai face ceva; isi apara ceea ce a lui. Nu-l prea intereseaza ce se intampla cu celelalte companii. Nu intra in competitie. Isi vede doar de ceea ce e a lui. Adica, nu se raporteaza la ceilalti in sensul in care ceilalti sa-i dicteze actiunile. Asta nu inseamna insa ca nu e la curent cu evolutia pietei si a celorlalti. In limbaj mai elevat, tipul nu e un reactiv, ci un proactiv. E prima data cand vad asa ceva; pana acum am citit doar in carti despre asta…

Despartirea de el ma lasa meditativ… E fain sa fii inconjurat de ceilalti, dar ce te faci cand esti singur, cand nu te ajuta nimeni? De unde pornesti si, mai ales, cum?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s